EȘTI AICI:
Stand multimedia STADA, la UVT

Stand multimedia STADA, la UVT

Lumea de astăzi este o lume în care trebuie să fim mereu pregătiți pentru noi provocări și în care tehnologia are un rol tot mai important. Prin parteneriatele cu mediul economico-social, dorim să punem la dispoziția comunității experiențe practice care pot contribui la dezvoltarea viitoare a orașului și a lumii în care trăim.

Universitatea de Vest din Timișoara și compania STADA, una dintre cele mai mari organizații din domeniul farmaceutic la nivel global, prezentă în România din 1992, au inaugurat, în data de 9 noiembrie, un stand multimedia, amplasat în fața sediului UVT, care a fost pus la dispoziția publicului până în 12 noiembrie 2023. La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanții instituțiilor partenere, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, alături de administratorul STADA Hemofarm Timișoara, d-na. Biliana Corina Stanoiev.

În premieră pentru industria farmaceutică, standul multimedia STADA a oferit o experiență imersivă și educativă în lumea unei companii farmaceutice, astfel încât studenții, elevii si toți vizitatorii au avut ocazia să descopere și să interacționeze cu acest univers fascinant al științei care luptă pentru sănătatea oamenilor.

Experiența multimedia a oferit o imagine completă asupra companiei STADA și o înțelegere profundă asupra valorilor, misiunii și portofoliului, creând ocazia pentru experimentarea acestei inovații digitale.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.