EȘTI AICI:
Studentă FAD – Premiul 1 la „Catalizator III” București

Studentă FAD – Premiul 1 la „Catalizator III” București

Antonia Pop, în prezent studentă masterandă în anul II la specializarea Grafică a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și absolventă a aceluiași program de licență, a obținut Premiul I în cadrul competiției de artă vizuală „Catalizator III” București, pentru lucrarea „Between perception and illusion”, realizată în cadrul proiectului de licență sub coordonarea prof. univ. dr. Vică Adorian.

Lucrarea pornește de la ideea că imaginea nu este un obiect fix, ci se schimbă în funcție de poziția din care este privită. Proiectul face trimitere la relația dintre imagine, spațiu și privitor, construind o experiență vizuală în care perspectiva joacă un rol central. Imaginea nu se arată niciodată complet dintr-un singur unghi, ci se dezvăluie, se transformă și dispare pe măsură ce privitorul își schimbă poziția.

Demersul artistic al Antoniei Pop s-a conturat pe parcursul celor trei ani de licență, timp în care a experimentat cu textura și punctul, folosindu-le pentru a construi și transforma imaginea. Primele explorări au fost realizate pe hârtie, prin diferite forme și structuri grafice. Treptat, aceste experimente au depășit suprafața plană, dezvoltându-se în direcția suprapunerilor, a transparențelor și a efectelor de profunzime. „Between perception and illusion” reunește aceste căutări și reprezintă o continuare firească a cercetărilor sale din timpul facultății, ducându-le într-o formulă tridimensională.

În paralel cu experimentele vizuale, preocupările conceptuale ale artistei pornesc din realitatea cotidiană și din observarea stărilor și trăirilor umane. Lucrările sale ating teme sensibile ale condiției umane, pe care le abordează printr-un limbaj vizual personal, în care imaginea și percepția ocupă un loc important.

Proiectul „Catalizator”, inițiat de Asociația Cred în România, își propune să susțină tinerii artiști sub 35 de ani din România și Republica Moldova și să le ofere oportunități de afirmare. De-a lungul edițiilor sale, proiectul a adus lucrările artiștilor în atenția publicului prin expoziții organizate în spații culturale din București, precum ARCUB – Hanul Gabroveni și Teatrul Național „I. L. Caragiale”, dar și prin promovarea în mediul online.

Premiul I obținut de Antonia Pop reprezintă o recunoaștere a muncii și a cercetării artistice dezvoltate în anii de studiu și marchează un moment important în parcursul său profesional. Rezultatul evidențiază totodată rolul pe care experimentul și libertatea de explorare îl au în formarea unui limbaj artistic propriu.

Prof. Univ. Dr. Vică ADORIAN

Newsletter UVT

Lansare de carte la BCUT

Marți, 13 octombrie, de la ora 18.00, în cadrul seriei de evenimente „Cartea de marți”, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” a găzduit lansarea a două

Mai multe »