EȘTI AICI:
Studentă PFC – primar al Timișoarei, pentru o zi

Studentă PFC – primar al Timișoarei, pentru o zi

  • Corespondență de la Mădălina Medoni, câștigătoare a competiției FITT –

’’Sunt pentru prima dată în Timișoara și e primul meu an la facultate, iar faptul că am reușit să mă implic civic și să mă fac marcată, mă uimește și pe mine. Am aflat despre proiectul ,,Ales local pentru o zi” lansat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș  (FITT) pe rețelele de socializare. Acesta presupunea propunerea unei măsuri pentru tinerii din Timișoara pe care autoritățile administrației publice locale o pot implementa.

Sunt o fire mereu în mișcare și concentrată pe dezvoltarea personală, astfel că a fost ușor să decid să candidez. Mai mult de atât, studiez științele politice, această oportunitate îmi venea mănușă. Trebuie să recunosc că în dimineața zilei de 2 mai credeam că programul va fi mai lejer, până să accelereze treburile, ședință după ședință. În a doua jumătate a zilei am vizitat Casa Faenza care este o organizație finanțată de Consiliul Local Timișoara ce prestează servicii sociale pentru copiii și tinerii până la 18 ani, cu tulburări de spectru autist. Oamenii de acolo m-au sensibilizat. Un mare respect celor care fac această muncă cu atâta dedicație și plăcere, nu e deloc ușor. După această ieșire în teren a urmat reîntoarcerea în birou și semnarea unor teancuri de hârtii (nu de către mine J) și bineînțeles alte ședințe.

Probabil o să ziceți că a fost plictisitor. Nu a fost. Dacă ești pasionat de administrație publică ești în lumea ta acolo cu toată presiunea, stresul, munca și responsabilitatea enormă pe umerii tăi.

Pe domnul primar Dominic Fritz l-am cunoscut prima dată în semestrul întâi online când la materia de Administrație Publică am simulat o ședință a Consiliului Local Timișoara. Dumnealui împreună cu alți câțiva consilieri ne-a onorat cu prezența la activitatea noastră. Coincidență sau nu, atunci am fost prima dată în postura de primar. Însă de data aceasta, avându-l în fața mea și fiind peste tot cu dânsul a fost diferit. L-am perceput mai întâi ca om, empatic, cald, înțelegător, căruia îi pasă și este deschis către inițiative ce au menirea de a promova dezvoltarea. Din punct de vedere profesional am remarcat atenția distributivă, curiozitatea cu care punea întrebările, cum gestionează echipa de lucru ș.a.m.d. . Probabil sunt lucruri banale pentru unii din voi, însă ați fi surprinși de faptul că în practică totul este mult mai complex.

În urma experienței mi-am reconfirmat că munca în administrație este grea și te consumă când vrei să faci lucruri mărețe din prima, dar trebuie să mergi cu pași mici. Se lasă impresia că autoritățile locale nu fac nimic pentru cei care i-au votat, deoarece oamenii vor instant, mult și mare. Un sfat pe care l-am primit de la domnul primar: ,,Trebuie să știi să faci diferența dintre persoana ta și funcția pe care o deții ”.

Planurile mele de viitor se opresc în politică. Mă pasionează acest domeniu și îmi doresc să construiesc o carieră de succes ca să contribui personal la dezvoltarea țării. Sunt motivată și ambiționată să muncesc ca să duc până la capăt ce mi-am propus. Votați Medoni Mădălina, vă zic de pe acum!J ’’ (Mădălina Medoni, Științe Politice, anul 1).

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.