EȘTI AICI:
Studentă UVT – laureată a prestigiosului Concurs Național de Interpretare „Eduard Caudella”

Studentă UVT – laureată a prestigiosului Concurs Național de Interpretare „Eduard Caudella”

Organizat pentru prima oară în anul 2016, de către Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, din nevoia dezvoltării evenimentelor de natură competițională în rândul tinerilor muzicieni, studenți ai centrelor de profil din România, prestigiosul Concurs Național de Interpretare „Eduard Caudella” a pregătit în luna noiembrie 2021 o nouă ediție cu participarea interpreților din întreaga țară.

În acest an, câștigătoarea locului întâi este studenta UVT Lázár Katalin, care urmează cursurile programului de studii „Interpretare Muzicală – Instrumente” (flaut), clasa domnului conf. univ. dr. Matei Ioachimescu.  

Aceasta a strălucit în secțiunea dedicată Instrumentelor de suflat din cadrul concursului, cu măiestria interpretărilor la „flautul său fermecat”, învingând toți concurenții marilor Universități Naţionale de Muzică din ţară. Cum în artă studentul își urmează maestrul, Katalin a venit în Timișoara din Clujul natal, pentru a studia cu flautistul de talie mondială Matei Ioachimescu, cadru didactic al Facultăţii de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Cultura instituțională promovată de comunitatea UVT asigură o deschidere amplă spre susținerea elitelor, iar studenta Lázár Katalin a avut șansa, în acest sens, încă din anul întâi, să cânte pe un flaut de argint.

Un muzician nu își poate atinge întregul potențial în lipsa unui instrument de calitate. Calitatea instrumentului este un aspect foarte important, chiar decisiv în viaţa studenţilor muzicieni, reprezentând un factor esenţial în ceea ce privește motivația, inspirația şi dezvoltarea armonioasă a laturii artistice și tehnice”, mărturisește studenta laureată.

Înțelegând pe deplin legătura esențială dintre calitatea instrumentelor pe care studiază studenții Facultăţii de Muzică şi Teatru şi amplitudinea performanţelor artistice obținute, Universitatea de Vest din Timișoara derulează un plan de achiziții a instrumentelor muzicale, componentă care confirmă întreaga abordare academică din comunitatea UVT, exprimată printr-o sintagmă deja consacrată – „La UVT, Cultura este Capitală!“.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.