EȘTI AICI:
Studenţii PFC promovează voluntariatul şi implicarea prin Revista „În Bine”

Studenţii PFC promovează voluntariatul şi implicarea prin Revista „În Bine”

Revista „În Bine” este un proiect realizat exclusiv de studenţi voluntari din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale comunicării, care îşi propune să promoveze iniţiative ce transformă societatea într-un loc mai bun. Precum piesele unui puzzle, revista vrea să „îmbine” aceste iniţiative pentru a forma o comunitate în jurul dorinţei de a participa şi de a fi implicat în transformarea lumii din jurul nostru. Studenţii participanţi îndeplinesc toate rolurile aferente funcţionării unei redacţii de revistă (reporter, redactor, responsabil cu promovarea online ş.a.), făcând astfel o practică utilă pentru viitoare cariere în domeniul comunicării, dar şi motivând şi inspirând cititorii să se implice civic în acelaşi timp.

Proiectul editorial constă în site-ul inbine.ro, pe care sunt postate periodic articole scrise de studenţi despre oameni, proiecte, organizaţii şi iniţiative care au impact în comunitate, precum şi o pagină de Facebook și de Instagram cu conţinut îndreptat în aceeaşi direcţie. În plus, cele mai ample materiale jurnalistice sunt colectate semestrial în varianta tipărită a Revistei „În Bine”, al cărei ultim număr tocmai a apărut în luna mai.

Lorena Păcurar, studentă la specializarea Jurnalism şi redactor-şef al Revistei „În Bine”, spune despre acest număr că este centrat pe protagoniștii unor proiecte de impact la nivel social: un proiect de artă cinematografică făcut de adolescenți, portretul a două personaje importante din lumea timişoreană a PR-ului cultural şi a antreprenoriatului social: Oltea Zambori şi Roxana Damaschin-Țecu, precum şi o trecere în revistă a două cunoscute proiecte de jurnalism independent. Revista propune şi ilustrarea de soluţii la problema crizei din educaţie, în special în perioada pandemiei: prezentarea unui proiect ce vine în sprijinul copiilor din zonele defavorizate şi a unei asociaţii ce se ocupă pentru a face auzită vocea copiilor abandonaţi. 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.