Conferințele ArheoTim | Despre pre- şi protoistorie, prestigiu și rețele culturale în zona Balcanilor – o perspectivă arheologică

În zilele de 14 și 15 ianuarie, Amfiteatrul ICAM din cadrul Universității de Vest din Timișoara a găzduit, în cadrul seriei Conferințele ArheoTim, o serie de trei conferințe susținute de prof. dr. Boris Kavur, de la Universitatea Primorska (Slovenia), unul dintre cei mai importanți cercetători europeni în domeniul arheologiei preistorice. Prelegerile au abordat teme de […]

Simpozionul studențesc„Sfinții Trei Ierarhi – modele clasice pentru tineri – ediția a III-a (29-30 ianuarie 2026) coordonator: Lector univ. dr. pr. Daniel Enea

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur întruchipează idealul slujirii creștine a omului și sunt modele clasice pentru studenții teologi, elevii seminariști și orice tânăr ce vrea să trăiască frumos creștinește. Activitățile, de înaltă ținută academică, au ca obiectiv general trezirea și dezvoltarea  simțămintelor religioase, dar și de studiu […]

O dezbatere despre atașament, relații și intervenție la UVT pe marginea volumului Harta invizibilă a atașamentului

În data de 29 ianuarie, Aula ICAM a Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit un eveniment academic de amploare, dedicat dezbaterii volumului Harta invizibilă a atașamentului. Călătoria spre înțelegerea relațiilor apropiate, semnat de Andreea Ionescu – psihoterapeut și fondator al clinicii de sănătate mentală ReCentre din Timișoara, partener de practică al UVT –  apărut […]

Participarea UVT la International Joint Conference on Serious Games

Echipa condusă de prof. Marc Frincu a participat la International Joint Conference on Serious Games (Springer, LNCS), https://sites.hslu.ch/jcsg2025/schedule/, unde a prezentat rezultatele cercetării din acest an. Două lucrări (From the Individual to the Group: Towards a Common VR Adaptive Framework for Therapy for People with Disabilities și Virtual Reality as a Tool for Raising Awareness […]

Culturile lumii la UVT. Evoluăm împreună! – Serbia, un spațiu al tradiției și dialogului intercultural

În perioada 10–12 ianuarie 2026, Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit o nouă ediție a evenimentului Culturile lumii la UVT. Evoluăm împreună!, dedicată de această dată Serbiei, un demers menit să celebreze diversitatea culturală și să consolideze dialogul intercultural în spațiul academic timișorean. Manifestarea s-a bucurat de prezența unor invitați de marcă, care au […]

Canonul literar românesc, sub lupă: dezbateri actuale la Colocviul Literacum, ediția a X-a

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, a avut loc cea de-a X-a ediție a Colocviului Literacum, organizat de către Centrul Studențesc de Cercetare Literacum (CSCL), aflat sub egida Departamentului de Studii Românești și Clasice, din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie. Ediția aniversară a propus o temă de actualitate – Canonul literar românesc: tradiție, contestare, […]

Uncharted Territories. An American Studies Colloquium la Centrul de Studii Americane

Pe data de 13 decembrie 2025, trei ani după evenimentele de inaugurare a Centrului de Studii Americane ale FLIFT/ UVT – https://csam-uvt.e-uvt.ro -, masteranzi din anii I și II ai programului de profil, American Studies MA Timisoara, s-au întâlnit în cadru festiv în sala 329 a Universității de Vest din Timișoara (Bd. V. Pârvan nr. […]

UVT, partener în tranziția energetică a Timișoarei: cercetare, dialog și soluții verzi

Timișoara a făcut un nou pas spre un viitor sustenabil printr-un eveniment dedicat energiei regenerabile, organizat joi, 11 decembrie, la Cinema Studio. Întâlnirea a reunit specialiști, reprezentanți ai administrației publice, mediului de afaceri și membri ai comunității locale interesați de tranziția energetică. Desfășurat sub egida Primăriei Municipiului Timișoara și a Federației Patronale a Energiei (FPE), […]