EȘTI AICI:
Tur ghidat: „O stradă și poveștile ei (Timișoara, str. 3 august 1919)”

Tur ghidat: „O stradă și poveștile ei (Timișoara, str. 3 august 1919)”

Câte povești încap într-o singură stradă? Destule cât să merite o plimbare ghidată!

De aceea, Adriana Babeți vă așteaptă să descoperiți ÎMPREUNĂ povestea uneia dintre cele mai fascinante străzi din oraș – strada 3 August 1919. Ne întâlnim în 3 august (ora 11:00), da, când e Ziua Timișoarei, deci când trupele române au intrat în Timișoara.

Pornim de la Băile Neptun și, pe parcurs, ne întâlnim cu un pod plin de semnificații, ne amintim de Revoluția din ’89, ne imaginăm cum au fost celebrele băi, ne oprim la sinagogă, ascultăm povestea fraților Kuncz și intrăm în atmosfera Fabricului de altădată: magazine, ateliere, manufacturi, viață. 

Turul e pentru toate vârstele, de la 7 la 97 (sau chiar mai mult), și ne-am bucura să vină toată familia, cu copii, părinți, bunici și vecini de bloc. 


Pentru că ÎMPREUNĂ nu înseamnă doar „mai mulți” – înseamnă și mai multe povești de împărtășit între generații, într-un oraș care are ce spune, dacă știm să ascultăm. 

Vă rugăm să confirmați prezența cu ajutorul formularului de înscriere: https://forms.gle/QMxG6Xk615FaVpvF9 🔗

Data: 3 august, 2025
Ora: 11:00
Punct de întâlnire: Palatul Neptun

ℹ️Evenimentul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
ℹ️Sponsor: Nord One.
ℹ️Partener eveniment: Fundația Alber.