În perioada 17-21 iunie 2024, Universitatea Transilvania din Brașov a găzduit UNITA WEEK, un eveniment de mare amploare care a reunit participanți de la universitățile partenere din cadrul Alianței de Universități Europene UNITA. Acest eveniment a fost o ocazie excelentă pentru membrii ce asigură guvernarea și coordonarea diverselor grupuri de lucru din cadrul alianței să se întâlnească, să adâncească toate colaborările deja inițiate și să discute despre viitorul educației și cercetării în cadrul UNITA.
Cu ocazia evenimentului organizat de Universitatea Transilvania din Brașov au fost abordate subiecte de mare importanță pentru membrii alianței. Printre acestea s-au numărat: intensificarea activităților grupului european de interes economic UNITA, dezvoltarea comunității UNITA, crearea de programe de studiu personalizate, multilingve și internaționale pentru studenți, îmbunătățirea campusului digital și a serviciilor oferite de acesta, optimizarea infrastructurii de cercetare, promovarea mobilității internaționale pentru studenți și cadre didactice, stimularea inovației și contribuția la dezvoltarea comunităților locale și regionale.
Participanții au avut ocazia să discute despre modul în care pot dezvolta și implementa programe de studii care să răspundă nevoilor variate ale studenților din diferite țări și culturi. De asemenea, au fost prezentate soluții inovatoare pentru îmbunătățirea infrastructurii digitale a universităților, facilitând astfel accesul la resurse educaționale de calitate și colaborarea digitală între instituții. Întâlnirile de la Brașov au oferit, de asemenea, ocazia de a vizita campusul Universității Transilvania și regiunea Brașov.
Un moment important al evenimentului a fost reuniunea consiliului de guvernare al alianței, UNITA Governance Board, format din rectorii celor 12 universități partenere, dar și reuniunea studenților reprezentanți ai UNITA Students Assembly, care au avut de asemenea întâlniri de lucru cu prilejul evenimentului și a căror voce este valorificată și valorizată în UNITA.
UNITA WEEK a fost un eveniment de succes, care a consolidat relațiile dintre universitățile partenere și a deschis noi oportunități de colaborare. Participanții au plecat de la Brașov cu idei noi și planuri ambițioase pentru viitor, demonstrând încă o dată angajamentul alianței UNITA de a promova excelența în educație și cercetare la nivel internațional.