Proiectul Strengthening Integrity and Ethical Culture in Higher Education (SINCERE) urmărește consolidarea integrității academice și a culturii etice în universitățile din Albania și Kosovo. Finanțat prin programul Erasmus+, componenta de dezvoltare a capacităților în învățământul superior, acesta se desfășoară pe parcursul a 36 de luni și reunește nouă instituții din șase țări, sub coordonarea Universității „Fan S. Noli” din Korçë. Inițiativa vizează dezvoltarea unui cadru solid de integritate academică, coerent cu practicile europene recunoscute.
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, coordonează, împreună cu UBT Pristina, Kosovo, pachetul de lucru dedicat dezvoltării capacităților instituționale, instrumentelor digitale și implementării-pilot a acestora. Acesta include testarea cadrului de integritate existent în prezent în universitățile din Balcani implicate în proiect, formarea personalului academic și administrativ în zona calității în învățământul universitar, realizarea resurselor de învățare online și pilotarea lor. UVT contribuie prin expertiza în inovare educațională și transformare digitală, urmărind ca instrumentele propuse să integreze feedbackul utilizatorilor și să fie ușor de folosit. Totodată, universitatea sprijină activitățile regionale de formare și consolidarea capacității instituțiilor partenere de a aplica principiile integrității academice. Detalii despre proiect: sincere.al



