EȘTI AICI:
UVT găzduiește ”UNITA Governance Board and connected events”

UVT găzduiește ”UNITA Governance Board and connected events”

UVT găzduiește, între 30 mai şi 3 iunie 2022, evenimentul internațional UNITA Governance Board and connected events, în care sunt reprezentate cele șase universități fondatoare ale Universității Europene UNITA, alături de alte șase universităţi partenere asociate. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a cinci zile, reunește la Timișoara zeci de reprezentanți ai partenerilor europeni din UNITA, dar și reprezentanţi ai instituţiilor centrale din învăţământul superior şi cercetării din România, ai celorlalte instituţii de învăţământ superior din România membre în alianţe de universităţi europene, ai instituţiilor partenere ale UVT la nivel local.

Universitatea de Vest din Timișoara face parte din Universitatea Europeană UNITA, împreună cu Università degli Studi di Torino (Italia), Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franţa), Université Savoie Mont Blanc (Franţa), Universidad de Zaragoza (Spania) şi Universidade Beira Interior (Portugalia), cărora li s-au alăturat în ultimul an alte şase universităţi partenere asociate din Italia, Spania, Portugalia, România, Elveţia şi Ucraina (Università degli Studi di Brescia – Italy, Universidad Publica de Navarra – Spain, Transylvania University of Brașov – România, Instituto Politécnico da Guarda – Portugal, HES-SO Haute école spécialisée de Suisse occidentale – Elveția și Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University –  Ucraina).

Instituţiile membre ale consorțiului UNITA își propun, împreună cu alte 41 de alianţe organizate sub umbrela Erasmus+ European Universities, să contribuie la redefinirea Spaţiului European al Educaţiei. Acest lucru va fi posibil prin dezvoltarea unor modele noi de predare/ învăţare/ mobilitate, a unor proiecte de cercetare relevante pentru comunităţile din care fac parte şi crearea unei comunităţi academice şi studenţeşti UNITA conectată prin intermediul unui campus interuniversitar virtual.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.