EȘTI AICI:
UVT sprijină elevii din întreaga țară prin programe complexe de pregătire pentru examenul de bacalaureat

UVT sprijină elevii din întreaga țară prin programe complexe de pregătire pentru examenul de bacalaureat

Universitatea de Vest din Timișoara propune elevilor din întreaga țară, în următoarele 3 luni, un amplu program de formare și sprijin pentru participarea cu succes la examenul de bacalaureat din această vară.

Pregătirea pentru examenul de bacalaureat se va realiza online, în fiecare sâmbătă, începând cu data de 9 aprilie 2022, la toate disciplinele pentru care se susțin probe scrise de examen – formularul de înscriere este disponibil AICI;

Ca în fiecare an, în semestrul al doilea, UVT vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a cu un program bine structurat de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cadre didactice universitare pregătesc în mod special și susțin activități pentru fiecare dintre disciplinele la care elevii urmează să susțină probe de evaluare.

Orarul modulelor, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 09.04 – 18.06 / 2022, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:

09:00 – 10:30 – Limba și literatura română;

10:45 – 12:15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;

12:30 – 14:00 – Biologie (Biologie vegetală și animală și Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană), Chimie organică și anorganică, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.

În plus, UVT va pune la dispoziția elevilor și o platformă cu materiale de pregătire și teste de antrenament elaborate de cadre didactice universitare, pentru fiecare probă scrisă a examenului de bacalaureat. Mai multe detalii despre programul de pregătire și tematicile abordate pot fi citite AICI.

Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: Participarea la aceste activități de pregătire intensivă a examenului de bacalaureat, realizate la UVT, este gratuită și deschisă tuturor elevilor din România. Elevii interesați și motivați pentru rezultate cât mai bune se vor întâlni cu mentori de excepție, recomandați de UVT pentru pregătirea la standarde înalte. Succesul la examenul de bacalaureat, ca și în admiterea la facultate, din această vară, se construiește chiar de azi, la UVT. Vă așteptăm cu drag!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.