Fundația Universitatea de Vest, în parteneriat cu Universitatea de Vest și Facultatea de Muzică și Teatru, cu sprijinul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a desfășurat, în luna iunie, șase evenimente în cadrul celei de-a treia ediții „WePerform – Seri de muzică și teatru”, parte din proiectul „La UVT, Cultura este Capitală!”.
Seria de evenimente WePerform – Seri de muzică și teatru a debutat în weekend-ul 9-10 iunie, exclusiv construit în jurul spectacolelor de teatru, care s-au desfășurat la Casa Tineretului.
Pe data de 9 iunie, la Casa Tineretului, la ora 19 publicul a fost așteptat la un atelier de improvizație scenică, în limba germană, iar, mai apoi, de la ora 21, la spectacolul de teatru fizic, nonverbal, „Ora la care nu știam unii de alții”, după Peter Handke (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019), al studenților specializării Actorie în limba germană – UVT, în regia lui Florin Vidamski (Germania), pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina) și Retro J, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.
Programul primului weekend arată astfel:
Vineri, 9 iunie, Casa Tineretului
- ora 19:00, atelier de improvizație scenică în limba germană
- ora 21:00, spectacol de teatru fizic, nonverbal, Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke
Despre specializarea Artele spectacolului – Actorie în limba germană
Unică în lume, această specializare formează, de treizeci de ani încoace, actori profesioniști pentru teatrele din România și din spațiul de expresie germană. În centrul atenției sunt descoperirea și dezvoltarea personalității artistice a fiecărui student în parte prin exerciții de improvizație, studii de rol, spectacole în spații convenționale și neconvenționale, precum și stagii de practică în țară și în străinătate. Profesorii noștri sunt actori, regizori, oameni de teatru cu o experiență vastă, care promovează o legătură directă cu munca efectivă în teatru încă din timpul studenției. Studenții lucrează cu numeroși artiști internaționali, participă la festivaluri și realizează proiecte interdisciplinare. În prim-plan sunt internaționalizarea, comunicarea permanentă cu școlile de teatru europene, dialogul autentic și schimbul de know how cu acestea, deschiderea totală față de nou și calitate.
Despre spectacol
„Ora la care nu știam unii de alții” este un text de teatru – partitură de acțiuni nonverbale – al renumitului dramaturg și scriitor austriac Peter Handke, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Acest scenariu a fost punctul de pornire al spectacolului nostru de teatru fizic, care poartă același nume, și ne-a oferit teme existențiale și impulsuri vii pentru a crea un performance polifonic, cu accente vizuale și coregrafice, în care se revelă un spațiu al utopiei teatrale, un spațiu care ne smulge cu forță din izolare, un spațiu al întâlnirii cu Celălalt sau al căutării acestuia. Ce ascundem, ce dezvăluim, ce păstrăm doar pentru noi atunci când suntem expuși circumstanțelor exterioare, când devenim ființe sociale?
Teatrul devine piața orașului, unde se revarsă întâmplător viața aiuritoare a cotidianului, reflectată de mulțime – tineri, copii, soldați, personaje din filme sau desene animate, femei, bărbați, cupluri –, absorbită de rutină, care brusc descoperă explozia prezentului și alunecă în conștientizarea existenței.
Sâmbătă, 10 iunie, Casa Tineretului
- ora 17:00, atelier pentru amatori de mișcare și dans contemporan
- ora 19:00, Casa, dolce casa – spectacol de teatru-dans prezentat de studenții UVT – Master Artele spectacolului de teatru, în regia și coregrafia Viktoriei Medviedieva (Ucraina) și a Laviniei Urcan, pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina).
„Casa, dolce casa” este un spectacol de teatru-dans, creat în colaborare cu un coregraf internațional și prezentat pe o scenă în aer liber. Acesta își propune să dezvolte noi audiențe pentru domeniul dansului contemporan și să pună bazele accesibilizării unei oferte culturale constante pentru publicul consumator de spectacole de dans. Pe modelul poveștii în ramă, spectacolul redă în mod inedit diverse cadre din viețile cotidiene ale personajelor, având în centrul atenției viețile personajelor influențate de alte personaje secundare, acestea aflându-se în relații de inter și co-dependență.
Adeseori devenim martorii unui cadru, un moment, iar pe baza lui ne construim o impresie despre cei implicați. Dar, la fel de des, adevărul este mult mai profund, imaginea este mai largă, iar momentul nu este deloc un moment, ci o poveste lungă. Vedem părinți implicați care au grijă de copilul lor. Sau un copil pe care nu l-au dorit, care este crescut ca soldat și împins spre disperare de o neglijență nesfârșită acasă. Vedem un tip într-un scaun cu rotile și o mamă care îl ajută. Vedem un cuplu fericit care abia își începe călătoria. Sau un bărbat care și-a ales o față drăguță și îi interzice femeii să lucreze pentru că el este principalul, iar ea este trofeul lui. Au ceva în comun în afară de casa în care locuiesc? Ar trebui să intervenim? Sau, trecem indiferenți, pe lângă? Spectacolul, prezentat publicului larg pe o scenă în aer liber, cu impact vizual mărit, va consolida prezența spectacolelor ca formă de expresie artistică relevantă, precum și a evenimentelor conexe acestuia în peisajul cultural al municipiului Timișoara.
Seria de evenimente „WePerform – Seri de muzică și teatru” a continuat în weekend-ul 17-18, în Parcul Carmen Sylva, respectiv în Piața Libertății, cu un program muzical:
Sâmbătă, 17 iunie, Parcul Carmen Sylva
- ora 16:00 | Atelier de pictură pentru copii facilitat de Cristina Daju
- ora 17:00 | Socratic Walk
- ora 19:00 | Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri
Percuție:
Profesor coordonator: c. d. a. dr. Doru Roman
Studenți: Amelia Trifu, Patrick Cojerean, Bogdan Buică
În program lucrări de: A. Gomez, A. Keown, N. Jivkovic, J. Porter.
Alămuri:
Profesor coordonator: Conf. Univ. Dr. Sergiu Cârstea
Componență ansamblu: Raul Onita, Florin Solonca, Marija Vodovozova, Denis Pituț, Maria Pavlov, Andreea Caba, Maksim Borinov, Cosmin Chifan, Matei Saracuti, Raul Pere, Andrei Mihăescu, Ștefan Neamți, Bogdan Buica.
În program lucrări de: T. Susato, E. Grieg, G. Holst, Ch. Hazel, J. Kander.
Harpă
Profesor coordonator: cda. Mihaela Faur
Studenta: Rebeca Cornea Bere, anul I Masterat
„Variațiuni pe o tema de Mozart” – M. Glinka;
„Feuilles d’automne” Op.45-47 A. Hasselmans;
„Gavota” – Suker
Beauty and the Beast theme arranged by Silvia Woods
Duminică, 18 iunie, Piața Libertății
ora 16:00 | Activități pentru copii
Atelier muzical facilitat de Iulia Lupaș și Alexandra Mahu
Atelier de pictură facilitat de Cristina Daju
Ora 19:00 | The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian
Pian
Peter Tradnik și Daniel Marinau, sub îndrumarea prof. univ. dr. habil. Manuela Mihăilescu
În program:
M. Ravel – Pavana pentru o infanta defunctă
S. Rahmaninov – Sonata nr. 2 pentru pian p.I – II
J. Brahms – Balade op. 10
Brigita Pavel, Filip Sebeșan, Reghina Csermak, sub îndrumarea conf. univ. dr. Sorin Dogariu.
În program:
Maurice Ravel: Sonatina
Johannes Brahms: 3 Piese op. 118
Claude Debussy: Mica suită pentru pian la 4 mâini
Flaut
Profesor coordonator: conf. univ. dr. Matei Ioachimescu
Studenți: Alexandra Mahu, Iulia Lupaș, Bogdan Preda, Romina Onișor, Bella Moisa, Tabea Bebeșelea
În program:
Herman Beeftink – Frequency
Derek Charke – Raga
Anže Rozman – Dance of the little Dragon
Richard Rogers – Sound of Music
Ciprian Pop – E Funk
Ian Clarke – Within
Seria spectacolelor WePerform – Seri de muzică și teatru s-a încheiat în weekend-ul 24-25 prin două concerte care s-au desfăurat în Parcul Copiilor, respectiv în Piața Traian.
Sâmbătă, 24 iunie, Parcul Copiilor
- ora 16:00 | Atelier muzical pentru copii facilitat de Iulia Lupaș și Alexandra Mahu
- ora 17:00 | Percussion & Academica Brass II – concert de percuție și alămuri
Percuție:
Profesor coordonator: c. d. a. dr. Doru Roman
Studenți: Amelia Trifu, Patrick Cojerean, Bogdan Buică
În program lucrări de: A. Gomez, A. Keown, N. Jivkovic, J. Porter.
Alămuri
Profesor coordonator: Conf. Univ. Dr. Sergiu Cârstea
Componență ansamblu: Raul Onita, Florin Solonca, Marija Vodovozova, Denis Pituț, Maria Pavlov, Andreea Caba, Maksim Borinov, Cosmin Chifan, Matei Saracuti, Raul Pere, Andrei Mihăescu, Ștefan Neamți, Bogdan Buica.
În program lucrări de: T. Susato, E. Grieg, G. Holst, Ch. Hazel, J. Kander.
Duminică, 25 iunie, Piața Traian
- ora 16:00 | Atelier muzical pentru copii facilitat de Iulia Lupaș și Alexandra Mahu
- ora 17:00 | Socratic Walk
- ora 19:00 | The Romanian Flute Ensemble & Piano II – concert de flaut și pian
Pian
Theodor Radulescu, sub îndrumarea lect. univ. dr. Aida Marc – Edward Grieg: Nori de furtună op.WoO 112, nr. 3
Valentina Cernescu, sub îndrumarea conf. univ. dr. Adriana Dogariu – Claude Debussy: Vals romantic
Lucas Kohl – Rachmaninov/Kreisler: Liebesfreud, sub îndrumarea conf. univ. dr. Maria Bodo
Patrick Ursachi – Franz Liszt: Rapsodia nr. 3
Denisa Târlea – Maurice Ravel: Alborada del gracioso
Olteanu Luiza – Claude Debussy: Menestreli
Reghina Csermak, Brigita Pavel – Claude Debussy: Mica suită pentru pian la 4 mâini sub îndrumarea conf. univ. dr. Sorin Dogariu.
Flaut
Profesor coordonator: conf. univ. dr. Matei Ioachimescu
Studenți: Alexandra Mahu, Iulia Lupaș, Bogdan Preda, Romina Onișor, Bella Moisa, Tabea Bebeșelea
În program:
Herman Beeftink – Frequency
Derek Charke – Raga
Anže Rozman – Dance of the little Dragon
Richard Rogers – Sound of Music
Ciprian Pop – E Funk
Ian Clarke – Within.
_______________________________
Atât spectacolele de teatru, cât și concertele de muzică clasică au fost realizate de studenții din ciclurile de licență, masterat și doctorat înscriși la Facultatea de Muzică și Teatru.
Proiectul WePerform – Seri de muzică și teatru este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, ca parte a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Spectacolele de teatru au beneficiat, de asemenea, de finanțare prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Partenerii proiectului : Nokia, CTP și FITT.