Fragmente din viitor
Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara a deschis oficial cea de-a doua ediție a Bienalei Internaționale de Colaj – Collage Obsession (BICCO 2025), un eveniment care confirmă încă o dată dinamismul, vizibilitatea și relevanța FAD pe scena artistică internațională. Reunind artiști din 25 de țări, ediția din acest an propune tema Fragmente din viitor – o invitație la reflecție, reconstrucție vizuală și dialog intercultural, într-un context global aflat în continuă schimbare.
În cadrul acestei manifestări lansate în luna octombrie s-au desfășurat Workshopurile BICCO – o comunitate creativă în formare, acestea fiind desfășurate în 20-21 noiembrie.
În spiritul misiunii educaționale a FAD, BICCO 2025 a inclus două workshop-uri intens apreciate, care au reunit studenți, artiști, cadre didactice și iubitori ai colajului:
• Workshopul de Colaj Digital, coordonat de conf. univ. dr. Ion Gherman, a deschis participanților un teritoriu de explorare a compozițiilor virtuale, unde pixelul devine material plastic, iar stratificarea digitală devine limbaj expresiv.
• Workshopul de Colaj Clasic, desfășurat în Galeria Mansarda și coordonat de studenta Ioana Toader și alumni Theodora Scurtu și Otilia Sfetcu, a readus în prim-plan gestul manual, lucrul cu materiale tactile, fragmente reciclate și tehnici experimentale.
Ambele workshop-uri au avut un succes remarcabil, creând o comunitate spontană de oameni pasionați de colaj, dialog artistic și experiment vizual. Atmosfera energică și deschisă a confirmat încă o dată rolul facultății ca spațiu al inovației, colaborării și libertății creative.
Un eveniment cu impact internațional
Cu participanți din Europa, Asia și America, și cu lucrări care variază de la colajul tradițional la structuri vizuale conceptuale, BICCO 2025 își consolidează profilul internațional și poziționează FAD ca un actor esențial pe scena artelor vizuale contemporane. Bienala este coordonată și curatoriată de conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu, având în spate o echipă dedicată de cadre didactice și studenți.
BICCO rămâne un proiect în expansiune, un laborator deschis unde colajul devine instrument de analiză, poezie vizuală și proiecție către viitor.
Conf. Univ. Dr. Valentina Ștefănescu







