Vineri, 9 iunie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara, prin intermediul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu și Centrului de Transfer Tehnologic și Inovare, a organizat un eveniment inedit la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor.

Evenimentul a avut ca temă centrală politica urbană alimentară a Timișoarei. Scopul dezbaterii a vizat politica urbană alimentară a orașului, explorarea inițiativelor conexe și prezentarea rezultatelor unui proiect de cercetare și cartografiere a ecosistemului implicat în crearea unui cadru de politică publică alimentară, realizat de o studentă a Alianței de Universități Europene UNITA. Masteranda, înscrisă la

Universitatea din Torino a desfășurat un stagiu de mobilitate de un an la Universitatea de Vest din Timișoara, ocazie cu care, pe durata unui program de practică în cercetare și inovare sistemică, realizat la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu, a contribuit la înțelegerea cadrului de politică urbană alimentară din Timișoara, în raport cu cele mai avansate exemple de bună practică din alte ecosisteme europene.

Proiectul de cercetare a vizat mai multe arii, printre care amintim: sistemele de politică urbană alimentară, risipa de produse alimentare, economia circulară, informații referitoare la securitatea alimentară, dezvoltarea durabilă, precum și acțiunea colectivă.

Un sistem de alimentație sustenabilă este reprezentat de echilibrul dintre sustenabilitatea economică, environmentală și socială. Statistic vorbind, la nivel global, s-a constatat că o treime din mâncarea produsă pentru consum este pierdută sau risipită.

Pornind de la aceste informații, obiectivul cercetării a fost acela de a identifica principalele provocări, tendințe și lipsuri cu care se confruntă rețeaua de părți interesate (stakeholderi) din Timișoara, implicate activ în domeniul politicii urbane alimentare, ce include și managementul deșeurilor alimentare.

Participanții care au contribuit la realizarea cercetării sunt persoane reprezentante ale mediului academic, mediului privat, alături de factorii decizionali politic la nivel local și regional, societatea civilă, precum și ONG-uri, într-o veritabilă integrare a perspectivei helixului cvadruplu, necesar pentru fundamentarea de politici urbane acceptabile societal. Colectarea datelor s-a desfășurat în două etape, prima fiind realizată prin intermediul a patru seturi de chestionare, câte unul pentru fiecare categorie principală de actori implicați, însoțite de interviu semi-structurate, iar cea de-a doua etapă a constat în colectarea de date din surse academice și digitale, pentru fundamentarea teoretică a modelelor constatate în practică și ilustrarea etapelor adecvate de dezvoltare a unei politici urbane alimentare coerente.

Una dintre întrebările adresate participanților a vizat enumerarea partenerilor implicați în principalele inițiative desfășurate de organizațiile reprezentative pe durata ultimilor 5 ani. Această secțiune a permis înțelegerea faptului că organizațiile recunoscute ca cel mai activ implicate în proiecte dedicate politicii urbane alimentare și prevenirii risipei alimentare sunt Fundația Comunitară Timișoara, Intersect, Universitatea de Vest din Timișoara,  Comunitatea Green Feel, parte dian Rețeaua Grădinilor Urbane din Timișoara, alături de Grădina Urbană UVT și Banca pentru Alimente. Respondenții au identificat nevoia ca celelalte universități din Timișoara, alături de Primăria Municipiului Timișoara, Agenția de Dezvoltare Regională Vest și industria HoReCa, în sens larg, să se implice mai puternic în inițiative ce țin de politica urbană alimentară pentru a susține un sistem coerent de management al deșeurilor alimentare și generarea de inovație sistemică la nivelul politicii alimentare urbane și regionale.

Un alt aspect important sesizat de respondenți a constat în necesitatea articulării de politici alimentare distincte față de politicile agricole, pe fondul în care estimările sunt ca până în 2050 peste 80% din hrana consumată la nivel global să se consume în mediul urban (Ellen MacArthur Foundation, 2019).

În ceea ce privește provocările resimțite la nivelul sistemului alimentar din Timișoara, care previne la momentul actual sustenabilitate autentică în sectorul alimentar, respondenții au identificat următoarele aspecte:

În sinergie cu rezultatele demersului de cercetare, Universitatea de Vest din Timișoara va lansa în această toamnă programul de studii postuniversitare ce formează competențe pentru standardul ocupațional „Expert dezvoltare durabilă”. Acesta include module dedicate privind formularea de politici publice acceptabile societal și în domeniul prevenirii risipei alimentare, alături de integralitatea temelor vizate de Obiectivele de dezvoltare durabilă asumate prin Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.

Totodată, Institutul de Cercetări Avansate de Mediu va continua cercetările experimentale și aplicative în parteneriat cu mediul industrial și societatea civilă pentru optimizarea soluțiilor de compostare a deșeurilor alimentare și generarea de biogaz, respectiv fertilizatori.

Detalii privind evenimentul se pot obține pe adresa : verde@e-uvt.ro.