Universitatea de Vest din Timișoara vă invită să participați la o serie de ateliere interactive organizate în cadrul proiectului EVOLVE2CARE, axate pe stimularea inovației în îngrijirea de tranziție prin identificarea principalelor nevoi și stabilirea indicatorilor de performanță.

Primul atelier va avea loc pe 11 martie 2025, între orele 14:00 și 15:00 CET, și va explora modul în care furnizorii de servicii medicale și pacienții percep și influențează inovația. Discuțiile vor aborda provocările integrării noilor tehnologii în sistemul de sănătate, cu un accent deosebit pe utilizabilitate, încredere și accesibilitate. Doctorul Kostas Bakogiannis, cardiolog, va împărtăși expertiza sa, oferind o perspectivă practică asupra impactului inovațiilor în domeniul medical.

Cel de-al doilea atelier, programat pentru 18 martie 2025, între orele 15:00 și 16:30 CET, va analiza factorii esențiali care influențează inovarea în îngrijirea de tranziție. Temele abordate vor include cadrul legislativ, nevoile părților implicate și provocările întâmpinate în practică. La atelier va participa Aikaterini Zisaki, specialist în sisteme de management al calității și afaceri reglementare, care va oferi perspective esențiale asupra procesului de conformare și adoptare a tehnologiilor emergente în sănătate.

Aceste ateliere oferă o oportunitate valoroasă de a contribui la dezvoltarea unor soluții inovatoare menite să îmbunătățească îngrijirea pacienților în perioada de tranziție între spital și domiciliu și ne sunt accesibile datorită apartenenței Universității la Rețeaua Europeană de Laboratoare Vii (ENoLL).

Pentru înregistrare, vă rugăm să completați formularul disponibil la acest link