În perioada 3-4 octombrie 2025, va avea loc la CRAFT – Centrul Regional de Afaceri Timișoara cea de-a 11-a ediție a „Traian Vuia” International Exhibition of Inventions and Innovations Timișoara.

Salonul reprezintă o oportunitate valoroasă de promovare și valorificare a rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare-inovare, reunind inventatori, cercetători, antreprenori și instituții interesate de aplicarea practică a rezultatelor științifice.

Cercetătorii și inventatorii sunt încurajați să participe, să pregătească aplicații și să își prezinte rezultatele, facilitând astfel schimbul de idei, colaborările și recunoașterea muncii lor în domeniul cercetării și inovării.

Pentru aspecte legate de protecția proprietății intelectuale, cei interesați sunt rugați să contacteze echipa CITT la adresa: 📧 inovare@e-uvt.ro

Evenimentul este organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, în parteneriat cu Societatea Inventatorilor din Banat, Consiliul Județean Timiș, Technology Transfer Center al ULST, Regional Business Center Timișoara și Qub TV.

Înscrierile și informațiile actualizate sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului:
🔗 https://www.traianvuiaexpo.com

Vă așteptăm să fiți parte dintr-un eveniment dedicat excelenței în cercetare și inovare!

Această oportunitate este adusă comunității UVT de către Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT), ca parte din misiunea de conectare a educației, cercetării și inovării cu nevoi reale ale comunității, în acord cu prioritățile UVT CDI. Cei interesați sunt încurajați să aplice direct și/sau să adreseze eventuale solicitări de suport echipei CITT la inovare@e-uvt.ro.