Universitatea de Vest din Timișoara(UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, organizează în data de 20 martie 2026, de la ora 12:00, în Aula Magna UVT, evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.
Evenimentul marchează Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (21 martie) și își propune să promoveze diversitatea culturală și dialogul intercultural într-un cadru pozitiv și deschis.
În cadrul întâlnirii, studenți internaționali și alumni ai Programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, în colaborare cu Centrul studențesc de cercetare interculturală Sinergia vor susține prezentări dedicate țărilor lor de origine, punând în valoare elemente definitorii ale identității culturale și tradițiilor locale. La eveniment participă studenți din 29 de țări, printre care Benin, Myanmar, Republica Democrată Congo, Grenada, Mauritania, Comore, São Tomé și Principe, Turkmenistan, Siria, Venezuela, Maroc și altele.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de întrebări și discuții cu publicul, cei prezenți având oportunitatea de a interacționa direct cu studenții și de a descoperi mai multe aspecte legate de culturile prezentate.
Programul din Aula Magna va fi urmat de o expoziție interculturală, unde participanții vor putea descoperi obiecte reprezentative pentru culturile studenților, într-un context care facilitează interacțiunea și schimbul de experiențe.
Prin acest demers, organizatorii, echipa Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul UVT, își propun să contribuie la combaterea stereotipurilor și la consolidarea unui mediu universitar incluziv, bazat pe respect, înțelegere și deschidere către diversitate.
