Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a invitat publicul timișorean, în 3 octombrie 2025, în spațiul din parcarea principală a UVT și în holul mare al sediului universității, care s-au transformat într-un mediu de interacțiune socială plin de energie și creativitate, în cadrul festivalului „Discover Yourself Fest”. Standurile, demonstrațiile și sesiunile interactive au fost vizitate de peste nouă sute de elevi și studenți, înscriși pe grupe de activități ori cu participări individuale.
Asociația People Care, organizator al evenimentului, alături de UVT, partener și co-organizator, au oferit comunității locale prima ediție a festivalului „Discover Yourself Fest” – un spațiu al creativității și interacțiunilor benefice, dedicat tinerilor și elevi și studenți, promovând un stil de viață sănătos, activ și responsabil.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „La Universitatea de Vest din Timișoara am sărbătorit astăzi tinerii activi, grupați în comunități de pasiuni și hobby-uri, împreună cu peste 40 de cluburi sportive, organizații și parteneri, din toate zonele sportive și de opțiuni de timp liber. Mulțumim tuturor partenerilor, sponsorilor și voluntarilor implicați în acest proiect, care au demonstrat încă o dată că împreună putem construi evenimente de referință pentru Timișoara și oamenii buni de lângă noi.”
Holurile și parcarea UVT s-au transformat într-un festival viu, plin de activități interactive, momente artistice și demonstrații spectaculoase. Cei aproape o mie de studenți și timișoreni de toate vârstele au descoperit noi forme de exprimare prin sport, dans, arte marțiale, escaladă, fitness, jocuri logice și multe altele. Publicul a fost cucerit de demonstrațiile de dans sportiv și arte marțiale, de energia cluburilor sportive, de adrenalina adusă de expozițiile auto, dar și de momentele de relaxare, muzică și film, prin proiecțiile din seria documentarelor „Timișoara. Harta Secretă: oameni și locuri”. Festivalul a fost o pledoarie pentru „dependențele pozitive”: sport, prietenie, implicare și alegeri conștiente. Prin aceste activități, Asociația People Care și UVT confirmă angajamentul de a sprijini comunitatea și de a crea spații în care tinerii își pot explora și dezvolta potențialul.
La UVT, comunitatea prinde viață, iar Discover Yourself Fest a arătat cât de puternic este impactul când energia și talentul se întâlnesc!

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, în deschiderea festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de dans sportiv din programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de dans sportiv din programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de Kendo a clubului Sam-Sho Timișoara, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de Iaido a clubului Sam-Sho Timișoara, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de Judo, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Vizitatori la standul Flex, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Vizitatori la standul Helios Sport Club, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Vizitatori la standul Timișoara Triathlon , în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Standuri de prezentare deschise festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Demonstrație de Box, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Standuri de prezentare deschise festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Standul Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Publicul vizitator, participând la demonstrații, în cadrul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT

Standul cu mașini de competiții sportive auto, în programul festivalului Discover Yourself Fest, la UVT
Mai multe imagini din eveniment, AICI