EȘTI AICI:
Expoziția ,,ARTE30”, organizată la Paris de Facultatea de Arte și Design a UVT – un succes binemeritat al școlii timișorene de pictură

Expoziția ,,ARTE30”, organizată la Paris de Facultatea de Arte și Design a UVT – un succes binemeritat al școlii timișorene de pictură

Pe 28 mai 2021 a avut loc finisajul expoziției ARTE30, organizată de FAD la Paris.

Aventura evenimentelor care au marcat aniversarea a 30 de ani de la redeschiderea Facultății de Arte și Design din cadrul UVT s-a încheiat pe 28 mai 2021, odată cu finisajul expoziției ARTE30, organizată de FAD la Paris și susținută de domnul Paul Amarica ,în galeria personală din Rue Washington.

Evenimentul a avut loc la 30+1 ani, cu o amânare datorată condițiilor pandemice speciale. Practic, simezele au oferit publicului, pentru un timp mult prelungit, posibilitatea de a viziona lucrările de pictură semnate de conf. univ. dr. Cristian Sida și artiștii, alumni UVT, Robert Koteles și Popa Laurian.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Acest proiect este unul „de suflet” al UVT, la aniversarea a 30 de ani de la reluarea studiilor la Facultatea de Arte şi Design. Am venit cu o expoziţie la Paris, dar nu este vorba de un proiect unicat, întrucât UVT prin artişti, absolvenţi, alumni, cadre didactice a mai avut astfel de evenimente la ambasada României din Berlin, apoi în Chile, iar astăzi a fost momentul Parisului, în această galerie frumoasă a lui Paul Amarica. O galerie cu un spaţiu nu foarte mare, dar eu cred că esenţele puternice, bune, valoroase, se ţin în spaţii mici.

Am fost foarte plăcut surprins că multă lume ştia de această galerie. Mi-au făcut plăcere şi prezenţele ambasadorilor care au vizitat expoziția, Excelența Sa, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris), DHC la Universitatea de Vest din Timișoara, și Excelența Sa, domnul Luca Niculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra,  Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF). La fel, a fost o bucurie să fim vizitați de directorul I.C.R. Paris, doamna Doina Marian, ca și de alți prieteni dragi ai comunității UVT din Franța.

Nu am fi putut însă organiza expoziţia fără ajutorul lui Paul Amarica şi al prietenului şi pianistului Matei Rogoz, care este şi el conferenţiar la UVT, prieteni buni ai UVT de la Paris.

Proiectul a fost condus de prof. univ. dr. Camil Mihăescu, decan al FAD, cu sprijinul domnului conf. univ. dr. Matei Rogoz.

„La UVT Cultura este Capitală!”

Pentru mai multe info:

Facultatea de Arte și Design online https://arte-fact.uvt.ro/

Admitere online la Facultatea de Arte și Design: https://admitere.uvt.ro/program/facultatea-de-arte-si-design/

Galerie Amarica: https://www.facebook.com/Galerie-Amarica-151991204973171/

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.