EȘTI AICI:
În premieră pentru România, la Universitatea de Vest din Timișoara studenții pot urma discipline din domeniul Inteligenței Artificiale

În premieră pentru România, la Universitatea de Vest din Timișoara studenții pot urma discipline din domeniul Inteligenței Artificiale

- Comunicat de presă -

Lecția pe care o învățăm zilnic în universități este că ritmul rapid al evoluției tehnologiilor AI reconfigurează procesul educațional și conferă noi semnificații activității de învățare. Inteligența artificială generativă nu a transformat doar modul în care conținutul științific este livrat studenților, ci a oferit și noi modalități de captare a atenției și de stimulare a interesului studentului, crescând astfel implicarea acestuia în învățare, premisă importantă a deciziei sale de a nu renunța la un parcurs educațional și chiar de a face performanță. Mai mult decât atât, sprijinul pe care utilizarea instrumentelor AI îl oferă pentru înțelegerea conceptelor complexe este valoros, dincolo de înțelegerea științifică tradițională, mergând spre dezvoltarea unor abilități de gândire critică, atât de necesare în contextul profesiilor viitorului.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a înțeles să își exercite pregnant rolul pe care trebuie să-l joace în formarea gândirii conceptuale științifice a studenților, pe baza căreia aceștia vor fi mai puțin susceptibili la prejudecăți, stereotipuri și dezinformare. Totodată, UVT a înțeles că, pe lângă stăpânirea conceptelor, este la fel de importantă și educarea viitorilor practicieni, cu o convingere consolidată în ideea că aplicarea și comunicarea acestor concepte ale gândirii critice contribuie la adaptarea mult mai rapidă a studenților la noul mediu profesional versatil.

Astfel, disciplina complementară „Neuroștiințe și inteligență artificială”, precum și cea de „Inteligență artificială generativă aplicată”, reprezintă noile discipline obligatorii la UVT, care se ofertează din anul universitar 2025-2026 tuturor studenților de anul II și III, de la toate programele de studii de licență ale UVT, care pot opta pentru aprofundarea cunoașterii domeniului AI și a valențelor sale.

De asemenea, UVT, stimulând conexiunea dintre educație și cercetare, pe de o parte, și aplicând o strategie inovativă de internaționalizare, prin rolul său de membru fondator al alianței UNITA de universități europene, pe de altă parte, oferă și o disciplină obligatorie complementară, și anume „Inteligența artificială generativă aplicată în cercetare”. Aceasta se adresează nu numai studentilor UVT, ci și studenților universităților partenere în alianța UNITA, studenți care se află în mobilitate fizică sau virtuală la UVT.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „UVT își concentrează resursele pentru integrarea tehnologiilor și soluțiilor inovatoare și universale, aplicabile în multe arii științifice. În acest trend al dezvoltării am cuprins și  studiul modelelor de Inteligență Artificială, un domeniu ce reprezintă o trambulină extraordinară pentru noul salt al revoluției digitale. Comunitatea academică a UVT s-a orientat spre adoptarea accelerată a noului model de cunoaștere și înmagazinare a informațiilor reprezentat de Inteligența artificială generativă. În aceeași măsură, considerăm că utilizarea modelelor AI în studiul universitar și în cercetarea academică este necesar să respecte un cod de norme etice și ale transparenței, pentru ca modelele AI să nu ajungă un așa-zis „înlocuitor” al creativității, imaginației și expresivității umane, valori care care reprezintă pilonii fundamentali ai educației moderne.

(sursa foto: europa.eu)