Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a găzduit, în 19 noiembrie 2025, masa rotundă „Dialog intercultural și practici incluzive: contribuția experților în sprijinul comunității rome”, un eveniment internațional dedicat schimbului de idei, experiențe și rezultate de cercetare privind incluziunea persoanelor de etnie romă.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului european „Probationers’ Voices Reviving Memories – PRO-VOCEM”, finanțat de Comisia Europeană prin programul „Citizens, Equality, Rights and Values Programme (CERV)”.
Masa rotundă a reunit specialiști din mediul academic, practicieni, reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor și asociațiilor active în domeniul sprijinului pentru comunitățile rome, atât din țară, cât și din străinătate.
Într-un spațiu dedicat dezbaterii, participanții au avut oportunitatea de a analiza istorii de viață a persoanelor de etnie romă prin prisma contribuțiilor specialiștilor implicați în proiecte sociale, educaționale și culturale. Masa rotundă a urmărit, totodată, să prezinte rezultatele cercetărilor realizate în cadrul proiectului ProVocem, axat pe recuperarea memoriei și a vocilor persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de probațiune; să promoveze schimbul de bune practici între profesioniști din domenii diverse; să identifice modele de intervenție adaptate nevoilor comunităților rome și să consolideze cooperarea dintre mediul academic și instituțiile partenere, printr-un proces de învățare reciprocă. Prin temele abordate și expertiza participanților, masa rotundă ProVocem a reprezentat un moment important în articularea unor soluții sustenabile pentru sprijinirea persoanelor de etnie romă. Organizatorii au subliniat importanța colaborării interdisciplinare și a schimbului internațional de bune practici, elemente esențiale pentru dezvoltarea unor politici incluzive eficiente.
„Experții prezenți astăzi, la această masă rotundă, prin cunoștințele, experiența și implicarea lor, pot contribui la dezvoltarea unor politici și practici care să promoveze incluziunea socială. Este nevoie de colaborare constantă între autorități, mediul academic, organizații neguvernamentale și comunități, pentru ca vocea fiecărui cetățean să fie auzită și respectată. Proiectul ProVocem ne oferă cadrul ideal pentru a construi punți de înțelegere și pentru a transforma bunele practici în politici publice durabile. Împreună putem demonstra că diversitatea este o forță și că incluziunea este cheia unei societăți mai echitabile și mai prospere.”, a declarat doamna Oneț Liliana, subprefect, Instituția Prefectului Județul Timiș.
„A fost o întâlnire foarte utilă pentru a înțelege situația actuală din cadrul sistemului de probațiune din România. Aceasta ne-a oferit oportunitatea de a face schimb de informații referitoare la diferite sisteme de probațiune și, totodată, de a obține detalii relevante despre romii și familiile acestora din perspectiva sistemului de probațiune.”, a declarat Idil Aydinoglu, reprezentantă a Penal Reform International (PRI) din Olanda.
Proiectul PRO-VOCEM, cu un buget total de 192.720 euro, susținut financiar de Comisia Europeană prin programul „Citizens, Equality, Rights and Values Programme (CERV)” este un proiect colaborativ care își propune să examineze și să crească gradul de conștientizare cu privire la rădăcinile și complexele manifestări istorice ale rasismului, discriminării și excluziunii sociale cu care se confruntă persoanele de etnie roma aflate în supravegherea serviciilor de probațiune, în special femeile rome.
Universitatea de Vest din Timișoara colaborează în cadrul acestui proiect cu parteneri cu expertiză relevantă în domeniu: Direcția Națională de Probațiune (România), Penal Reform International (Olanda), General Directorate Execution of Sentences (Bulgaria) și Asociația Solidart – Teatrul Basca (România).
_____________________________
INFO:
Pentru mai multe informații despre proiectul PRO-VOCEM și activitățile desfășurate în cadrul acestuia, vă invităm să accesați site-ul https://www.uvt.ro/provocem
Coordonator proiect: prof. univ. dr. Mihaela Tomiță / mihaela.tomita@e-uvt.ro
______________________________





