EȘTI AICI:
Premieră în vestul țării. UVT lansează un program unic, de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), în parteneriat cu University of West London (UWL)

Premieră în vestul țării. UVT lansează un program unic, de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), în parteneriat cu University of West London (UWL)

- Invitație de presă -

Facultatea de Economie și de Administrarea a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat evenimentul de lansare a noului program MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL), o premieră pentru mediul universitar din regiunea de vest a României. În acest cadru a avut loc și semnarea acordului de parteneriat stabilit între cele două universități, care vizează organizarea programului MBA.

Noul program de masterat oferă o oportunitate unică în vestul țării, fiind singurul MBA cu frecvență din această regiune, destinat persoanelor din middle management, care au cel puțin cinci ani de experiență profesională. Programul MBA le este recomandat acestor specialiști, mai ales celor care doresc să avanseze către poziții de conducere superioare și/sau să își schimbe cariera, fără a fi nevoie de o întrerupere semnificativă în viața profesională. Toate cursurile integrate noului program MBA se vor desfășura în Timișoara, iar absolvenții vor fi dublu certificați, printr-o diplomă de MBA de la UWL și o diplomă de Master de la UVT. Predarea disciplinelor va fi realizată atât de către experți din mediul academic, cât și de specialiști din mediul de afaceri, cu profesori de la ambele universități, dar și de profesioniști din sectorul privat și public.

În cadrul evenimentului, moderat de prodecanul FEAA, prof.univ.dr. Ovidiu Megan, au fost prezenți reprezentanții instituțiilor partenere. Conducerea UVT a fost reprezentată de prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, iar Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor a fost reprezentată prin decanul acesteia, conf.univ.dr. Claudiu Boțoc. Din partea University of West London (UWL) a participat domnul Suresh Gamlath, Pro Vice-Chancellor Business Development and Partnerships, alături de domnul Ștefan Straluciuc, manager de proiect. Au fost invitați în cadrul evenimentului, din partea comunității locale, doamna viceprimar în cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, Paula Romocean, și managerul Clinicilor Medici’s, Adrian Bădescu, președinte al Grupului Partenerilor Strategici UVT (GPS – UVT). În cadrul dialogului care a avut loc, din partea Ambasadei României în Marea Britanie, mesajul de susținere pentru noul parteneriat universitar româno – britanic a fost transmis de Excelența Sa, doamna ambasadoare Laura Popescu.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat în deschiderea evenimentului: „Iată că am ajuns și la acest moment de lansare oficială. Ne gândim și pregătim acest proiect de mai mulți ani, pentru ca și în Timișoara să existe un program MBA. Cum știți, până acum doar în București existau programe MBA acreditate, fără să mai existe altundeva, în afara capitalei, un astfel de program, în care să regăsim tematicile antreprenoriatului, managementului, leadershipului. Preocupările Universității de Vest din Timișoara legate de leadership, de antreprenoriat, sunt binecunoscute, mai ales pentru că avem disciplina de antreprenoriat predată în toate facultățile din UVT. Am inițiat workshopuri și programe de mentorat în leadership, dar și pareteneriate cu North American Economic Club (NAEC), cu Maxwell Leadership Foundation, cu Future of Leadership Institute, toate gândite pentru a oferi noi oportunități studenților și absolvenților noștri. Am adus de fiecare dată în universitate, la FEAA, personalități ale managementului și leadershipului de nivel național și internațional, CEO din companii de top, tocmai pentru a aduce în fața studenților noștri modele reale, lideri care definesc destine. Evident că în cadrul unui acestui program MBA este vorba despre leadership, iar noi, la UVT, considerăm că avem chemarea și responsabilitatea de a fi lideri în domeniul educațional în această parte de vest a țării, ca să nu spun neapărat la nivel național și internațional, deși este binecunoscută racordarea internațională a UVT și parteneriatele multiple pe care le avem, atât în cadrul alianțelor europene UNITA, prin alte programe de studii cu dublă diplomă, cum este cel de drept european sau cel de psihologie clinică, stabilite în cooperare cu Universitatea din Torino, ca exemplu. Știm această observație devenită faimoasă – Management is doing things right, but leadership is doing the right things. Ei bine, astfel de replici ne inspiră, ne motivează, iar rolul nostru ca universitate se cuantifică nu prin bilanțul profitabilității și prin indicatori economici, ci prin serviciul social pe care îl aducem societății, comunității. Rolul nostru este acela de a produce cetățeni, pe lângă statutul de profesioniști, înzestrați cu un bagaj valoric situat dincolo de cunoștințele profesionale, cu gândire critică, cu spirit etic, cu gândire inovatoare. Acest program MBA, cu care ne mândrim, este perla specializărilor oferite de UVT, pentru că este destinat nu atât absolvenților „cruzi”, care abia au terminat un program de licență, ci specialiștilor cu experiență, alumni de la noi și din mai multe universități, care doresc să-și continuie pregătirea, după ce au confirmat prin fapte profesionale că sunt foarte buni. De ce vor veni ei spre acest MBA? Pentru că la UVT, alături de UWL, viitorii masteranzi regăsesc aici o valoare importantă – încrederea. Mulțumesc partenerului englez, de la University of West London, și felicit echipa FEAA, pe domnul decan Claudiu Boțoc și pe domnul prodecan Ovidiu Megan, dar și pe managerul de proiect de la UWL, domnul Ștefan Straluciuc. Mult succes acestui MBA unic!”

____________________________________________

INFO UWL:

University of West London (UWL) este o universitate publică de cercetare înființată în 1860 sub numele de Lady Byron School, care a evoluat către structura sa modernă, cu denumirea UWL atribuită în 2010. UWL este renumită pentru angajamentul său de a oferi o educație de înaltă calitate, punând accent pe cursuri care îmbogățesc pregătirea profesională de carieră. UWL este clasată pe locul 30 în Marea Britanie (The Guardian University Guide 2025) și este apreciată drept universitatea londoneză numărul 1 pentru satisfacția generală a studenților (Sondajul Național al Studenților 2024), dar și ca cea mai bună universitate din Marea Britanie pentru experiența studenților și calitatea predării (The Times și Sunday Times, Good University Guide 2024).

INFO UVT:

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul româniei, aniversând 81 de ani de la înființare. În plan internațional, UVT este membră a alianței de universități europene UNITA și are parteneriate cu peste 240 de instituții de învățământ superior și de cercetare din mai multe țări europene sau extra-europene. Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în 17 clasificări internaţionale ale universităților, situându-se între primele universități din ţară. De pildă, UVT este prezentă în Best Global Universities pe a doua poziție la nivel național în clasamentul general pe universități. Topul este realizat de US News & World Report din Statele Unite ale Americii (iar topul general cuprinde 1750 de universități din 90 de țări, inclusiv 12 universități din România). Într-un alt ranking internațional, ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, UVT se poziționează foarte bine pe sub-domeniul Fizică, ocupând prima poziţie între universitățile românești clasificate pe acest sub-domeniu, şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume). Universitatea de Vest din Timișoara este foarte bine poziționată și în Metaranking-ul Universitar românescfiind clasată în grupa primelor zece universități la nivel național.

________________________________________________

Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT

Suresh Gamlath, Pro Vice-Chancellor Business Development and Partnerships, University of West London (UWL)

ES, doamna ambasadoare Laura Popescu, Ambasada României în Marea Britanie

Paula Romocean, viceprimar, Primăria Muncicipiului Timișoara

Adrian Bădescu, managerul Clinicilor Medici’s, președinte al Grupului Partenerilor Strategici (GPS – UVT)

Conf.univ.dr. Claudiu Boțoc, decan FEAA

Prof.univ.dr. Ovidiu Megan, prodecan FEAA

Semanrea acordului de parteneriat dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL)