Pentru al optulea an consecutiv, în perioada 8-12 decembrie 2025, Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara își unesc eforturile și invită comunitatea academică și publicul larg la Socio Claus, campania care promovează incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de persoanele cu dizabilități.
Holul de la parterul Universității de Vest din Timișoara va găzdui în această perioadă Târgul de Crăciun, cu decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă, realizate de copii cu dizabilități, părinți, adulți cu dizabilități și terapeuți în scopul acoperirii costurilor terapiilor, medicamentelor sau echipamentelor specifice, necesare acestora. Târgul va fi deschis publicului zilnic, în intervalul orar 9.00-16.00. Informațiile privind programul detaliat al campaniei pot fi accesate pe pagina de social-media Socio Claus.
În plus, amfiteatrele Universității de Vest din Timișoara vor găzdui seria de conferințe intitulate sugestiv „Dialoguri despre (diz)ABILITATE”, menite să ofere o perspectivă complexă asupra (diz)ABILITĂȚII, într-un apel la înțelegere, echitate, normalitate, sub genericul „Împreună”.
Partenerii campaniei de anul acesta sunt: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Incluziune pe Bune, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Podul Lung”, Fundația „Pentru Voi”, Fundația de Abilitare Speranța, Liceul Teoretic Special Iris, Liceul Tehnologic Gh. Atanasiu, Asociația Micile Comori, Școala Mamei Junior, Asociația Casa Faenza, Asociația Copii și Zâne, Asociația Aripi pentru Autism, Centrul de recuperare și reabilitare neurologică Elisar, Asociația Daria, zâmbet de copil, Behavioral Little Helpers SRL, Asociația Alex, Radu și autismul și Asociația Anima Nostra. Evenimentul este organizat cu sprijinul: Arena Jocurilor, Quick Lunch și Rotary Club Timișoara 2023.
Accesul publicului la toate activitățile din cadrul campaniei Socio Claus este liber.
Vă așteptăm!


