EȘTI AICI:
Start în „Maratonul de cultură”, evenimentul special organizat la Universitatea de Vest din Timișoara de Ziua Culturii Naționale

Start în „Maratonul de cultură”, evenimentul special organizat la Universitatea de Vest din Timișoara de Ziua Culturii Naționale

- Comunicat de presă -

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin  Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a dat strartul primei ediții a „Maratonului de cultură”, un eveniment deschis tuturor celor interesați de o experiență culturală altfel, gândită într-un format neconvențional.

Un număr apreciabil de participanți se găsesc înscriși în cadrul celor trei probe ale „Maratonului de cultură”, zeci de elevi, studenți și competitori din comunitate fiind deja înregistrați. Maratonul este conceput după modelul competițiilor sportive: probe de tip „ștafetă”, „semimaraton” și „maraton”, care presupun întrebări și provocări din sfera culturii române. Maratonul se adresează celor trei categorii de public, elevi, studenți și adulți.

La ora 13 a fost dat startul competiției pentru elevi, unde au concurat peste 130 de elevi, iar de la ora 15 este deschisă competiția studenților, urmând ca de la ora 17 să fie organizată competiția dedicată publicului adult, unde s-au înscris participanți din comunitate. Sesiunile de întrebări și răspunsuri cuprind serii de întrebări și raspunsuri anonime, cu un format de tip quiz, prin aplicația Kahoot, care au loc în un ritm accelerat, cu interactivitate.

„Maratonul de cultură” propune o paralelă între efortul fizic și cel intelectual, inspirat de ideea mens sana in corpore sano, plasând cultura într-un cadru dinamic, relevant pentru omul zilelor noastre. Conceptul de maraton nu funcționează aici doar ca metaforă, ci ca principiu de organizare a întregului eveniment: cultura este privită ca un parcurs de durată, care presupune curiozitate, efort, antrenament și disciplină.

În rolul de „antrenori” se află personalități ale vieții culturale timișorene, care coordonează și moderează desfășurarea „curselor”: Adriana Babeți, Robert Șerban și Borco Ilin (pentru adulți), Marcel Tolcea și Alexandru Potcoavă (pentru studenți). Probele dedicate elevilor sunt fi coordonate de Gabriela Muntean și Alexandru Higyed, membri ai Comunei 30 – un proiect cultural timișorean dedicat promovării tinerilor scriitori prin lecturi publice, seri de cenaclu și ateliere.

Se cuvine să le adresă felicitări tuturor participanților, pentru curajul de a intra în întrecere și pentru capacitatea culturală dovedită! Premiile le recompensează implicarea, susținând o amintire vie a evenimentului Zilei Culturii Naționale la UVT, ediția 2026.

______________________________


Partener al eveimentului: Cărturești

Parteneri Media: Kiss FM, UVT Media Hub

_________________________________

Banner Uvtpentruelevi26
– Program de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și concursuri dedicate elevilor, sesiuni de consiliere individuală, dar și alte forme de sprijin –