EȘTI AICI:
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, a organizat prima ediție a Galei Implicării Sociale

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, a organizat prima ediție a Galei Implicării Sociale

- Comunicat de presă -

În această săptămână, în 13 decembrie, la Iulius Congress Hall din Timișoara a avut loc prima ediție a Galei Implicării Sociale, eveniment special organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie.

Universitatea de Vest din Timișoara are o preocupare constantă cu privire la misiunea sa socială, privind construirea unei societăți incluzive, bazată pe respectarea drepturilor omului, realizând acțiuni pentru a promova valorile democratice și civice europene, precum egalitatea în drepturi și oportunități, toleranța politică și religioasă, participarea civică și responsabilitatea socială. În eforturile depuse pentru atingerea acestor deziderate, membrii comunității academice din cadrul Universității de Vest din Timișoara beneficiază de un sprijin fundamental venit din partea instituțiilor și organizațiilor partenere, care activează în domeniul social.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Gala Implicării Sociale este un răspuns firesc al comunității academice din UVT, prin care ne-am propus să creăm un context de celebrare a partenerilor care sunt aproape de acțiunile și proiectele Facultății de Sociologie și Psihologie, specifice domeniului social, pentru o binevenită recunoaștere și apreciere publică a organizațiilor și persoanelor care s-au remarcat prin contribuțiile lor deosebite în facilitarea accesului la educație, orientat către copiii și tinerii proveniți din categorii vulnerabile de populație. Vă mulțumim și suntem recunoscători să vă avem alături, onorați și dragi parteneri sociali!”

În cadrul acestei prime ediții a Galei Implicării Sociale au fost acordate zece distincții:

Organizației United Way România – care a susținut financiar înființarea 12 centre de zi, în 6 județe din țară. Misiunea acestor centre este de a preveni abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, lucrând deopotrivă cu copiii din familii defavorizate, precum și cu părinții și profesorii acestora.

Grupului de inițiativă Coder Dojo @UVT – format dintr-o echipă din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, care organizează, în laboratoarele facultății, activități de familiarizare cu limbajele de programare destinate copiilor, inclusiv celor proveniți din categorii vulnerabile.

Organizației Salvați Copiii – Filiala Timișoara – care, de peste 25 de ani, oferă sprijin copiilor aflați în situații vulnerabile din comunitatea noastră, prin programele și proiectele sale de educație și consiliere, care deservesc sute de beneficiari anual.

Doamnei lector. univ. dr. Atalia Onițiu (Facultatea de Sociologie și Psihologie, UVT) – inițiatoarea proiectului Socio Claus, manifestare cu caracter deopotrivă caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, dar și de conștientizare și sensibilizare a publicului larg în ceea ce privește necesitatea acceptării și a cultivării respectului pentru diversitatea și demnitatea umană.

Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – o instituție de referință în comunitatea timișoreană, care are ca principală preocupare acordarea de sprijin categoriilor de populație aflate într-o situație de vulnerabilitate socială, sprijinind anual sute de copiii din Timișoara în accesarea dreptului la educație.

Doamnei lector dr. Alina Satmari (Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, UVT) – pentru implicarea sa în numeroase activități de sprijinire a tinerilor nevăzători și creare de instrumente de lucru adaptate, cel mai recent instrument fiind o hartă tactilă a planului sediului central al UVT, dedicată studenților nevăzători.

Societății pentru Copii și Părinți SCOP – care de peste un sfert de veac contribuie la sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de dificultate, prin susținerea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor din Timișoara.

Doamnei conf. dr. Corina Nani (Facultatea de Arte și Design, UVT) – pentru promovarea incluziunii sociale prin lucrările sale artistice și implicarea copiilor și tinerilor din categorii sociale vulnerabile în conceperea și execuția acestora.

Centrului Educativ Buziaș – care contribuie la reintegrarea socială prin educație a tinerilor și tinerelor care au săvârșit infracțiuni în perioada de minorat și pentru care instanțele au dispus măsura internării într-un centru educativ. În prezent, Centrul Educativ Buziaș deservește 23 de județe ale țării.

Domnișoarei Rebeca Cerchez, absolventă a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Asistență Socială – care, timp de un an de zile, pe durata perioadei de pandemie, a desfășurat activități de voluntariat în Namibia, Africa, sprijinind copiii aflați în situații dificile de viață prin organizarea de activități educative, artistice și de socializare

În cadrul evenimentului a fost organizată și o licitație tăcută, cu lucrări artistice realizate de către studenți ai specializării de Asistență Socială de la Universitatea de Vest din Timișoara. Banii colectați în urma licitației au fost direcționați către Centrul „ASIST” al Societății pentru Copii și Părinți SCOP, un centru de sprijin pentru copiii refugiaților ucraineni din Timișoara, în vederea achiziționării unor cadouri de Crăciun pentru aceștia.

Organizatorii își propun ca acest eveniment să devină o tradiție în viața Universității de Vest din Timișoara și a comunității.

INFO: Conf. univ. dr. Theofild Lazăr / e-mail: theofild.lazar@e-uvt.ro / telefon: 0723263417

_____________________________________________________________________

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.