EȘTI AICI:
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a participat la Adunarea Generală de înființare a Asociației „Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a participat la Adunarea Generală de înființare a Asociației „Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN”

- Comunicat de presă -

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a participat, prin reprezentantul Facultății de Fizică, domnul prof.dr.habil. Mihail Lungu, la Adunarea Generală de înființare a Asociației „Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN”.  Evenimentul a avut loc vineri, 29 martie 2024, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Scopul Asociației fixează ca deziderate formarea, promovarea și susținerea educației specifice domeniilor de activitate reprezentate de energia nucleară și/sau domeniile conexe acesteia, în vederea creșterii ratei de participare și integrare pe piața europeană a specialiștilor din aceste domenii de activitate.

Adunarea Generală a noii asociații a stabilit obiectivele și activitățile pe care SNEN își propune să le implementeze, precum și modul de lucru care va fi abordat. De asemenea, membrii fondatori au votat în unanimitate și au semnat Actul Constitutiv și Statutul Asociației.

La eveniment au participat reprezentanți ai celor douăsprezece universități fondatoare și reprezentanți ai mai multor instituții de profil,  NEA-OECD, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., FCN Pitești, CNCAN, ANDR, RO POWER, RATEN, RATEN-CITON, IFIN-HH, ROMATOM. Lor li s-au adăugat studenți ai Universității Politehnica București, interesați de domeniul energiei.  

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Domeniul energiei nucleare reprezintă o specializare strategică în ansamblul industriilor de vârf din România, prioritizat de câtiva zeci de ani și susținut de mai multe generații de cercetători. Înființarea Școlii Naționale pentru Energie Nucleară răspunde unui obiectiv important, de a transfera cunoașterea și experiența pe care le-au dobândit cei ce formează astăzi capitalul uman al acestui domeniu către tinerii interesați de specializarea fascinantă a fizicii nucleare. Suntem optimiști și încrezători pentru reușita noului proiect educațional, în care UVT se află în compania unor parteneri prestigioși, membrii fondatori ai SNEN: Universitatea Națională  de  Știință  și Tehnologie Politehnica București, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București, Universitatea din Petroșani și Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.