EȘTI AICI:
Evaluarea cadrelor didactice de către studenți – semestrul I – anul universitar 2024-2025 (etapa 3)

Evaluarea cadrelor didactice de către studenți – semestrul I – anul universitar 2024-2025 (etapa 3)

În conformitate cu Metodologia privind desfășurarea procesului de evaluare a cadrelor didactice de către studenți la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), începând cu acest semestru, procesul de evaluare a cadrelor didactice de către studenți se va desfășura în fiecare semestru în 3 etape, astfel:

prima etapă de evaluare s-a desfășurat în săptămânile 7-8 ale acestui semestru (în perioada 14-24 noiembrie 2024) și a vizat activitatea didactică desfășurată în prima jumătate a semestrului; rezultatele au fost puse la dispoziția cadrelor didactice imediat după încheierea perioadei de evaluare (începând cu săptămâna a 9-a a semestrului, în data de 25.11.2024), sub forma unui raport general care conține media notelor obținute la fiecare întrebare în urma evaluărilor studenților și răspunsurile la întrebările deschise, fără a fi menționați autorii acestora;

a doua etapă de evaluare s-a desfășurat în săptămânile 13-14 ale acestui semestru, la începutul lunii ianuarie 2025, și a vizat activitatea didactică desfășurată în întreg semestrul, iar rezultatele vor fi puse la dispoziția cadrelor didactice la începutul celei de-a doua săptămâni din semestrul al II-lea din acest universitar;

a treia etapă de evaluare se va desfășura după încheierea sesiunii B aferente fiecărui semestru, vizând modalitatea în care s-a desfășurat evaluarea felului în care rezultatele învățării au fost dobândite de studenți pe întreg parcursul semestrului și în sesiunea de examene, iar rezultatele vor fi puse la dispoziția cadrelor didactice la începutul celei de-a doua săptămâni din semestrul al II-lea din acest universitar.

Astfel, perioada de desfășurare a celei de-a III-a etape a procesului de evaluare a cadrelor didactice de către studenți din acest semestru este 24 februarie – 2 martie 2025.

Evaluarea cadrelor didactice de către studenți se va realiza prin intermediul platformei evaluare.uvt.ro, studenții conectându-se cu datele contului lor instituțional @e-uvt.ro.

Până în data de 2 martie 2025, ora 23:59, studenții au ocazia să ofere feedback cu privire la modalitatea în care au fost evaluați de cadrele didactice pe întreg parcursul semestrului și în sesiunea de examene, la toate activitățile didactice (cursuri, seminare sau laboratoare).

Chiar dacă pe platformă studenții se autentifică cu adresa de e-mail și parola lor, evaluarea cadrelor didactice de către studenți este 100% anonimă, răspunsurile fiind criptate în așa fel încât să nu poată fi identificați autorii, astfel că încurajăm studenții să răspundă cât mai sincer tuturor întrebărilor din chestionar.

Pașii de utilizare a platformei sunt disponibili în ACEST GHID.

Pentru fiecare activitate didactică la care au fost evaluați în acest semestru, studenții au de completat un singur chestionar de feedback, care conține 10 întrebări închise și 3 întrebări deschise –  2 obligatorii și una opțională

A treia etapă de evaluare joacă un rol esențial în procesul de asigurare a calității educației, oferindu-le studenților posibilitatea să acorde un feedback detaliat asupra modului în care s-a desfășurat procesul de evaluare a rezultatelor învățării dobândite de ei pe parcursul semestrului și în sesiunea de examene și a eficienței metodelor de evaluare propuse de cadrele didactice.

Procesul de evaluare rămâne unul complex, pentru a putea colecta un feedback aprofundat din partea studenților, precum și pentru a ne asigura că acesta are un impact relevant în adaptarea strategiilor educaționale, îmbunătățirea interacțiunii didactice și creșterea relevanței metodelor de evaluare, conducând astfel la un sistem educațional mai eficient și mai centrat pe nevoile studenților, astfel că avem rugămintea de a aloca timpul necesar pentru a parcurge toate chestionarele în mod responsabil. Fiecare chestionar de evaluare pentru o activitate didactică poate fi completat distinct, nefiind nevoie ca studenții să completeze toate chestionarele disponibile pe platformă deodată, ci putând efectua această activitate etapizat, timp de mai multe zile.

Pentru a oferi un răspuns tuturor întrebărilor studenților cu privire la procesul de evaluare a cadrelor didactice, am pregătit un document cu cele mai frecvente întrebări cu privire la acest proces, care poate fi accesat la acest link.

În cazul în care studenții întâmpină dificultăți în procesul de evaluare sau neconcordanțe cu privire la chestionarele disponibile, îi rugăm să ne transmită acest lucru printr-un e-mail la adresa edu@e-uvt.ro, însoțit de capturi de ecran cu eventualele erori.

De asemenea, mai multe detalii privind fundamentul științific al acestui demers, precum și utilitatea sa se regăsesc în Buletinul informativ elaborat de Centrul de Dezvoltare Academică al UVT, disponibil AICI.

Încurajăm studenții să efectueze evaluări complete și cât mai detaliate pentru toate activitățile didactice la care au fost evaluați în acest semestru, asigurându-i de confidențialitatea informațiilor transmise! Doar colectând opiniile studenților și colaborând vom putea îmbunătăți calitatea procesului educațional din UVT!