EȘTI AICI:
Sâmbăta elevilor la UVT

Sâmbăta elevilor la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara desfășoară programul „Sâmbăta elevilor la UVT” care constă în derularea unui set de activități pentru elevii din ciclul gimnazial cu rezultate educaționale bunedar proveniți din categorii sociale vulnerabile.

Elevii selectați vor participa la activități săptămânale diverse, științifice, artistice, de socializare sau sportive, propuse de facultățile din UVT.

Aceste activități sunt organizate cu implicarea voluntară a cadrelor didactice și studenților din UVT și sunt adaptate vârstei elevilor.

Scopul programului este să stimuleze dorința elevilor cu rezultate educaționale bunedar proveniți din categorii sociale vulnerabile de a urma studii universitare și de a-i sprijini în integrarea lor educațională și socială, prin dezvoltarea de cunoștințe, deprinderi și abilități noi într-un mod non-formal și plăcut.

Activitățile se derulează în zilele de sâmbătă, iar selectarea elevilor pentru participarea la aceste activități se realizează la nivelul instituțiilor școlare, criteriile fiind următoarele:

– grupe de 20 de elevi; 

– elevii selectați trebuie să aibă rezultate școlare bune și să provină din familii defavorizate;  

– transportul în ziua programării către UVT și retur trebuie asigurat de către școală.

În acest an școlar, proiectul se desfășoară în fiecare sâmbătă, în perioada 17.01-05.06.2026, cu excepția zilelor de 4 și 11 aprilie, respectiv 2 și 30 mai.

Pentru înscrieri sau alte detalii cu privire la program, conducerile școlilor interesate pot contacta Universitatea de Vest din Timișoara la adresa de e-mail: preuniversitar@e-uvt.ro.

Programul este finanțat în cadrul unui parteneriat cu AKADEMISCHE PATENSCHAFTEN e. V.ACADEMIC FUNDRAISING, organizație neguvernamentală din Germania, care și-a asumat sponsorizarea acțiunilor din cadrul programului pe o perioadă de 5 ani.