Pe data de 13 decembrie 2025, trei ani după evenimentele de inaugurare a Centrului de Studii Americane ale FLIFT/ UVT – https://csam-uvt.e-uvt.ro -, masteranzi din anii I și II ai programului de profil, American Studies MA Timisoara, s-au întâlnit în cadru festiv în sala 329 a Universității de Vest din Timișoara (Bd. V. Pârvan nr. 4) pentru un colocviu de sezon. Uncharted Territories. An American Studies Colloquium a dat posibilitatea participanților din grupele reunite să prezinte colegilor și profesorilor care le-au fost alături idei de cercetare neexplorate anterior și trasee alternative de studiu, pe care nu au avut ocazia să le abordeze în cadru formal până în acest moment (precum „A Literary History of the Jester in the Modern Era”, „Not All Supermen Are the Same”, „The Yellow Brick American Dream”, ”The „American Religion’” ș.a.) Pasiunea pentru subiecte dintre cele mai diverse și seriozitatea cercetătorilor în formare s-au îmbinat cu entuziasmul și căldura atmosferei de așteptare a sărbătorilor de iarnă.





