„Pentru România, cea mai bună strategie în 2026 nu este graba de a adopta AI în educație, ci de a avea disciplina de a adopta AI în educație cu un scop clar formulat, cu precauție, cu echitate și cu profesori pregătiți. AI va intra oricum în educație; diferența va fi dacă intră ca o strategie sau ca un accident. România nu are nevoie doar de implementarea „AI în școli”, ci de „educație pregătită pentru era AI”. Întrebarea esențială este de fapt mai profundă: Câtă personalizare vrem în educație, ce păstrăm din rolul civic al școlii și cum ne asigurăm că AI-ul nu devine un mecanism de izolare și stratificare pentru elevi?”, remarcă rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, în baza concluziilor avansate în raportul elaborat de OECD și publicat în decembrie 2025.
Raportul OECD cu tema „AI adoption in the education system” prezintă o nouă logică necesară pentru o politică publică de succes: implementarea AI în educație nu presupune doar o modernizare tehnică a școlilor, ci implică decizii despre ce fel de învățare și ce fel de școală vrem să avem în viitor. Documentul insistă asupra unui principiu de lucru absolut necesar în acest context, și anume că adoptarea AI trebuie să pornească de la problemele de rezolvat, nu de la instrumentele existente. În lipsa acestei ancorări, riscăm o „digitalizare cu efecte neclare”, adică bani cheltuiți, pe baza unor așteptări mari, dar cu rezultate modeste. Rectorul UVT interpretează concluziile acestui raport: „În primul rând, observăm că lecția majoră este aceea că identificăm problema înaintea alegerii instrumentului de AI. OECD recomandă ca deciziile despre implementarea AI în educație să înceapă cu identificarea problemele pe care instrumentele de AI sunt menite să le rezolve, apoi să fie evaluate beneficiile vs. riscurile implicate, respectiv măsurile de protecție (date, bias, achiziții transparente, formare continuă). De ce contează acest principiu pentru România? Pentru că în practica noastră anterioară, proiectele digitale au fost frecvent conduse de achiziții și infrastructură, presiuni legate de calendarul de implementare și finanțare, respectiv de pilotări fără o evaluare riguroasă a rezultatelor. Dacă România importă AI în educație în același stil ca demersurile anterioare, va obține „AI ca ornament”, adică platforme folosite superficial, fără efect sistemic asupra rezultatelor de învățare și fără garanții privind echitatea utilizării AI.”
„AI poate fi un instrument de reducere a inegalităților, dar și un accelerator al lor. Raportul OCDE mizează pe AI ca instrument pentru a aborda disparități persistente în sistemul educațional (de ex. monitorizarea abandonului școlar, diferențe de performanță între școli, integrarea elevilor cu vulnerabilități). Însă insistă pe un punct critic, și anume inegalitatea de acces la instrumente de AI (inclusiv acces la funcții „premium” ale instrumentelor de AI, dispozitive performante, conectivitate și suport uman), care poate amplifica decalajele existente. În România, unde inegalitățile educaționale sunt o temă structurală, regula practică este simplă – dacă instrumentele AI sunt implementate „în medie”, ele vor fi folosite cu precădere de școlile performante și de familiile cu resurse materiale peste medie. Astfel, fără politici de echitate explicite, AI devine un mecanism de stratificare a elevilor, nu de incluziune a acestora”, observă rectorul UVT.
„Alfabetizarea digitală nu este opțională, pentru că fără ea elevii devin consumatori pasivi. OECD (2025) argumentează că sistemele educaționale trebuie să construiască o bază de alfabetizare digitalăpentru toți elevii, pentru ca aceștia să înțeleagă capabilitățile și limitele instrumentelor de AI, să aibe o interacțiune eficientă și responsabilă cu acestea, plus să cunoască dimensiunea etică și socială a utilizării lor. De asemenea, raportul subliniază că alfabetizarea digitală nu presupune doar cunoștințe tehnice, ci include gândire critică, conștientizarea biasului și integrarea transversală în curriculum, nefiind o materie de studiu izolată. Pentru România, o strategie serioasă de implementare a AI în educație nu înseamnă „să introducem AI la informatică”, ci presupune dezvoltarea alfabetizării digitale ca și competență generală, formarea profesorilor pentru a o preda și evalua, precum și stabilirea unor standarde de integritate academică (în era GenAI).”, adaugă profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.
„Avem nevoie de precauție și de un design pedagogic în implementarea AI. Raportul propune un principiu de lucru esențial: este nevoie de precauție în implementarea AI în educație. De exemplu, dacă o tehnologie mai simplă atinge același obiectiv cu riscuri mai mici, ea trebuie preferată, mai ales pentru utilizatorii minori și date sensibile. Astfel, se recomandă implementarea graduală, cu stabilirea unor limite clare de utilizare și să se realizeze evaluări independente înainte de reînnoirea licențelor. Pentru România, unde presiunea pentru rezultate rapide este mare, această idee este critică pentru că AI nu trebuie să devină o mașină de „ușurare” a învățării, ci un instrument care susține efortul inteligent și feedback-ul de calitate”, afirmă rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.
„Nu în ultimul rând, merită să observăm că factorul uman este infrastructura reală pentru implementarea AI în educație. Raportul afirmă direct că profesorii rămân centrali în implentarea AI în educație deoarece ei interpretează datele analitice, integrează instrumentele AI în activități educaționale și de învățare, modelează comportamentele elevilor. De aceea, bugetele de formare a profesorilor trebuie să crească în concordanță cu cheltuielile pentru instrumentele de AI. Este îngrijorător, notează OECD (2025), că în multe țări profesorii nu sunt implicați adecvat în astfel de decizii. În România, unde formarea continuă este adesea formală și fragmentată, riscul este acela provenit din adoptarea tehnologiei fără formarea competențelor pedagogice asociate cu utilizarea instrumentelor de AI, în paralel cu creșterea stresului profesorilor și rezistența pasivă ori utilizarea superficială a noii tehnologii”, conchide rectorul UVT.
