Joi, 21 mai 2026, ora 19:00, în Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul la „In Concerto – Concertul absolvenților FMT”, spectacol care are loc în cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, ediția 50.
Pe scenă vor evolua Orchestra Simfonică a Facultății de Muzică și Teatru, alături de tinerii soliști David Ardelean, Tabea Bebeșelea, Natanael Caraman, Andreea Corîci, Cristina Gălescu, Elisa-Elena Gheorghe, Estera Gherasim, Ada-Petra Mîrza și Rebeca Pricopi.
Conf. univ. dr. Cătălina Ancuța, decan, Facultatea de Muzică și Teatru – UVT, declară:
“In Concerto este o sărbătoare a muzicii, a excelenței, a tinereții. Celebrăm, prin acest concert, finalizarea cu succes a studiilor de licență, respectiv masterat, de către o nouă generație de absolvenți ai Facultății de Muzică și Teatru, care, prin prestațiile lor, vor ilustra excelența învățământului academic muzical din Timișoara.
Evenimentul de joi seara se datorează susținerii constante a conducerii Universității de Vest din Timișoara, către care se îndreaptă recunoștința noastră pentru maniera în care își asumă, cu maximă responsabilitate, misiunea de a forma profesioniști de înalt nivel, de a promova cultura și a o deschide către publicul larg.
Adresăm cordiale mulțumiri conducerii Filarmonicii Banatul pentru excelenta colaborare și încredere, ce au făcut ca absolvenții noștri să performeze pe scena Sălii Capitol, în cadrul Festivalului Timișoara Muzicală.
Programul artistic selectat de dirijorul Christian Câșleanu și de profesorii coordonatori ai soliștilor de la specializarea canto și instrumente fiind, în egală măsură sunt garanția unei seri de neuitat.
Vă așteptăm alături de noi la această dublă sărbătoare – a unei noi generații de absolvenți FMT și a Zilei Universității noastre!”
Programul serii include următoarele lucrări de referință din repertoriul clasic:
- F. Devienne – Concertul nr. 7 în mi minor pentru flaut și orchestra (Partea a II-a și a III-a), Tabea Bebeșelea – flaut
- G .B. Pergolesi – „Vidit suum dulcem natum” din Stabat Mater, Elisa-Elena Gheorghe – soprană
- W.A. Mozart – Concertul pentru vioară și orchestră nr. 5 în La Major (Partea I), Cristina Gălescu – vioară
- G. Verdi – „Stride la vampa” din opera Trubadurul, Ada-Petra Mîrza – mezzosoprană
- S. Koussevitzky – Concert pentru contrabas și orchestra (Partea I), David Ardelean – contrabas
- G. Puccini – „O mio babbino caro” din opera Gianni Schicchi, Andreea Corîci – soprană
- G. Bizet – Entr’acte II din opera Carmen și „Seguidilla” din opera Carmen, Rebeca Pricopi – mezzosoprană
- J. Sibelius – Concertul pentru vioară și orchestră în re minor (Partea I), Estera Gherasim – vioară
- E. Grieg – Concertul pentru pian și orchestră op. 16 în la minor (Partea I), Natanael Caraman – pian
Biletele pot fi achiziționate online la următorul link – https://bit.ly/3Rk39Ov.
***
Despre Orchestra Facultății de Muzică și Teatru – UVT
Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara este un ansamblu alcătuit din tineri muzicieni aflați în etapa formării profesionale. De-a lungul anilor, la pupitrul dirijoral al orchestrei au fost maeștri precum Sabin Pautza, Remus Georgescu, Gheorghe Costin, Jean François Antonioli, Dorin Frandeș și Peter Oschanitzky. Ansamblul a concertat în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara muzicală” sau în săli importante precum „Auditorium Parco della Musica – Sala Petrassi” din Roma.
***
Despre Christian Câșleanu – dirijor
Tânărul dirijor Christian Câșleanu s-a născut în Germania, într-o familie cu tradiție muzicală de origine română și a început să cânte la pian de la o vârstă fragedă.
De-a lungul timpului, a dirijat orchestre simfonice precum Rheinische Philarmonie Koblenz, Würtembergisches Kammerorchester Heilbronn, Sinfonieorchester Aachen (Germania), Limburgs Symfonie Orkest (Olanda), Balkan Symphony Orchestra (Italia), Filamonica Mihail Jora Bacău, Filarmonica Banatul Timișoara, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti și Camerata Regală București.
Christian s-a specializat în repertoriul de operă, începând cu principalele opere lirice până la lucrări contemporane. A lucrat la teatre precum Opera Bonn, Aachen, Düsseldorf, Lüneburg (Germania), Opera national de Lorraine din Nancy (Franța), Opera Zuyd Maastricht si Opera Națională București
A obținut două diplome de licență în dirijat orchestră și pian la Conservatorul din Maastricht (Olanda), unde a studiat cu profesorii Enrico Delamboye, Jan Stulen și Thomas Dorsch (dirijat) și Katia Veekmans (pian). În plus, s-a specializat în dirijat orchestră, finalizând la același institut studiile de masterat cu Arjan Tien.
În același timp, și-a perfecționat studiile cu Per Borin (Musikhochschule Stuttgart) și Ovidiu Bălan (Academia Europeană de Arte). În plus, a urmat următoarele cursuri de măiestrie cu: Jorma Panula, Sylvain Cambreling, Christian Ehwald, Sigmund Thorp, Martin Akerwall, Dr. Peter Ettrop Larsen, Enrique Garcia Asensio și Cristian Măcelaru.
Recent, a lucrat ca dirijor asistent al maestrului Cristian Măcelaru cu Staatskapelle Berlin, DSO Berlin, Orchestre National de France, Dresden Philharmaronie și lucrează în mod regulat împreună cu Orchestra Simfonică WDR din Köln.
Din februarie 2024, Christian Câșleanu este asistent. univ. drd. la Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara.
***

