Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat, în seria „Nobel @UVT”, un nou eveniment cu valoare specială, o întâlnire de talie internațională dedicată valorilor umanismului. Oleksandra Matviiciuk, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a fost alături de comunitatea academică din UVT și de toți cei interesați, în cadrul a două întâlniri publice, pentru a dezbate despre drepturile omului și demnitatea umană în contexte de conflict.
Organizația ucraineană Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a marcat o premieră pentru Ucraina prin acordarea premiului Nobel pentru Pace, pentru prima dată, unui cetățean sau unei organizații din această țară. Pentru meritele sale excepționale, avocata pentru drepturile omului Oleksandra Matviichuk a fost numită membră a Ordinului European al Meritului, alăturându-se unui total de alți nouă laureați, care vor fi invitați la o ceremonie oficială de conferire a distincțiilor ce va avea loc în timpul sesiunii plenare din 18-21 mai, la Strasbourg.
În 25 mai, de la ora 11.30, în amfiteatrul de evenimente A01 din UVT (V. Pârvan nr. 4), comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a organizat o ceremonie specială dedicată acordării titlului de Doctor Honoris Causa UVT președintei organizației ucrainene Center for Civil Liberties, Oleksandra Matviiciuk.
Mai apoi, Oleksandra Matviiciuk s-a întâlnit cu publicul timișorean într-o conferință, care s-a desfășurat tot luni, 25 mai, începând de la ora 18, în Aula Magna a UVT, când a fost dezbătută o temă de mare actualitate: „Memory, Resistance and Human Dignity in Times of Conflict”, un dialog despre memorie, rezistență și valorile care definesc umanitatea în vremuri dificile. Moderatorul acestui eveniment a fost Sabina Iosub, jurnalistă recunoscută pentru profesionalismul și implicarea sa în dezbaterile publice relevante.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „În 25 mai, am avut onoarea de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa UVT președintei organizației ucrainene Center for Civil Liberties, Oleksandra Matviiciuk, dar și de a participa la un dialog de talie internațională despre memorie și puterea de rezista în timpul conflictelor, despre valorile care ne unesc în vremuri dificile. A fost un moment cu totul special pentru comunitatea noastră academică, un moment important pentru consolidarea puterii adevărului și umanității în lumea contemporană.”



















