UVT își consolidează locul în elita învățământului superior european – Alianța UNITA

Comisia Europeană a anunțat rezultatele ultimului apel la finanțare ce vizează alianțele de universități europene. La acest moment, 50 astfel de alianțe transnaționale, în care universitățile angrenate colaborează la un nivel nemaiîntâlnit până acum, au obiectivul de a transforma în mod inovator învățământul superior european. Astfel, alianța UNITA, din care Universitatea de Vest din Timișoara […]

Cristian Presură, invitat la UVT în cadrul seriei de conferințe „Conectați la viitor”

Vineri, 21 iulie, începând cu ora 17:00, a avut loc un eveniment aparte, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara sub genericul „Conectați la viitor”, dedicat popularizării științei. În Aula Magna, l-am avut ca invitat pe renumitul fizician Cristian Presură, care a explorat tema fascinantă – „Philips – Știința povestită”. Evenimentul a fost moderat de conf. univ. […]

Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, invitat special la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, în seria „Nobel @UVT” un nou eveniment cu valoare specială, o întâlnire de nivel excepțional dedicată economiei. Distinsul profesor Eric Stark Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, a fost alături de comunitatea academică din UVT și de toți cei interesați, în cadrul a două întâlniri, […]

Ceremonia de Absolvire UVT 2023 – eveniment special oferit comunității timișorene

La mijlocul lunii iulie au avut loc spectaculoasele evenimente din cadrul Ceremoniei de Absolvire dedicată Promoției 2023 UVT. În Piața Libertății din Timișoara a avut loc deschiderea programului acestei adevărate sărbătoriri a celor ce se află în rândurile absolvenților 2023 UVT, prezentată de actorii scenei de teatru timișorene Diana Niță și Matei Chiuariu, o festivitate […]

Universitatea de Vest din Timișoara, prezentă în ediția 2024 a QS World University Ranking

Ediția 2024 a QS World University Rankings confirmă prezența Universității de Vest din Timișoara (UVT) în rândul celor mai prestigioase universități din România și de la nivel mondial, prin clasificarea în top 1201-1400 din totalul universităților ierarhizate. În ediția din 2024 a QS World University Rankings se regăsesc 13 universități din România. Este de remarcat și faptul […]

West University of Timisoara Summer School

Ediţia cu numărul 5 a West University of Timisoara Summer School a avut loc la UVT în perioada19-30 iunie 2023, un eveniment multi- și inter-disciplinar organizat de Departamentul de Relaţii Internaţionale în colaborare cu facultăţile Universității de Vest din Timișoara. Cursurile ofertate în cadrul ediţiei din acest an au fost: International Summer School in Social […]

Ana Blandiana – „De ce să vrem să ne amintim?”

O seară plină de inspirație și reflecție, pe parcursul căreia am descoperit împreună misterele și frumusețea poeziei, am petrecut alături de distinsa poetă Ana Blandiana, în cadrul conferinței „De ce să vrem să ne amintim?”, parte a seriei de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală!”. Moderatorul serii, dl. Mircea Mihăieș, a asigurat o discuție interactivă […]

„WePerform – Seri de muzică și teatru”

Fundația Universitatea de Vest, în parteneriat cu Universitatea de Vest și Facultatea de Muzică și Teatru, cu sprijinul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a desfășurat, în luna iunie, șase evenimente în cadrul celei de-a treia ediții „WePerform – Seri de muzică și teatru”, parte din […]

Prof. Roman Beck s-a alăturat comunității academice UVT

Contribuția prin cercetare adusă societății de universități este motorul evoluției, iar mediul academic poate face o diferență reală în comunitate, oferind modele prin promovarea valorilor autentice, prin popularizarea științei și prin apropierea oamenilor de știință și cultură. Una dintre principalele direecții urmate de Universitatea de Vest din Timișoara este să aducă în jurul ei valorile […]