Noi perspective culturale și educaționale: deschiderea Centrului de Studii Evreiești și Israeliene

Un eveniment special, ce va marca inițierea de noi perspective culturale și educaționale legate de relațiile româno-israeliene și cultura iudaică a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara. Este vorba despre deschiderea noului Centru de Studii Evreieşti şi Israeliene, care a avut loc în prezența conducerii UVT și a personalităților invitate din partea Comunității Evreilor […]

Gala Premiilor UVT, ediția a VII-a

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara este preocupată constant de extinderea proiectelor de dezvoltare științifică și profesională, de recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor, care, prin activitatea depusă, contribuie în mod esențial la creșterea prestigiului său academic și la realizarea misiunii UVT. În acest spirit, am instituit o frumoasă tradiție, încurajați și de parteneriatele publice oferite […]

Întrunire pentru dezvoltarea și sustenabilitatea Alianței UNITA

Vineri, 26 Noiembrie 2021, în Covilha (Portugalia), a avut loc cea de-a treia întâlnire a Governance Board-ului alianţei europene UNITA. Împreună, Rectorii universităţilor partenere şi echipele care contribuie la activităţile noastre comune, au abordat subiecte care ne preocupă pe toţi pe termen lung. Printre acestea se numără: programe de studiu de masterat cu diplomă comună, […]

Tech Mahindra’jobs: Give yourself wings!

Tech Mahindra is part of the Mahindra Group, founded in 1945, one of the largest and most admired multinational federation of companies with 260,000 employees in over 100 countries. It enjoys a leadership position in farmequipment, utility vehicles, information technology and financial services in India and is the world’s largest tractor company by volume. It […]

Tech Mahindra- Internship

Tech Mahindra is part of the Mahindra Group, founded in 1945, one of the largest and most admired multinational federation of companies with 260,000 employees in over 100 countries. It enjoys a leadership position in farm equipment, utility vehicles, information technology and financial services in India and is the world’s largest tractor company by volume. […]

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.