Marți, 9 ianuarie, ora 19.30, sala 207, a avut loc prima întâlnire din anul 2024 a clubului de lectură American Studies Book & Movie Club, sub egida Centrului de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie și Teologie. Dezbaterile din acest an au debutat cu romanul cult scris de James Baldwin în 1956, manifest și emblemă a literaturii LGBTQ+, Camera lui Giovanni. Discuțiile moderate de asist.dr. Loredana Bercuci au avut ca punct de pornire teme controversate, precum: homofobia internalizată, teama de intimitate, vină, rușine, ura de sine, autoamăgirea, legăturile complicate cu familia și religia, navigarea între două continente, cel american și cel european, negocierea între culturi, aparent diferite, Parisul, topos al libertății individuale, iubit de atâția expați americani celebri, printre care și James Baldwin, dar și al decadenței morale. Dezbaterea s-a încheiat cu o analiză a titlului, metaforă a iubirii necondiționate, a dăruirii fizice totale, dar și a subconștientului, mereu negat și refulat, aflat într-un perpetuu conflict cu o societate conservatoare.

Newsletter UVT
Facultatea de Arte și Design găzduiește ediția 2026 a Școlii de Vară Regio Earth
În perioada iunie–noiembrie 2026, Timișoara devine locul de întâlnire al specialiștilor, artiștilor, arhitecților, cercetătorilor și studenților interesați de patrimoniul construit cu pământ, prin proiectul „O


