Ritmurile electrice ocupă universitatea, la UNIVIBES

Și în 2021, Universitatea de Vest din Timișoara continuă tradiția de a celebra începutul unui nou an universitar în atmosfera efervescentă a unicului festival de muzică din România ce are loc într-o universitate: UNIVIBES by UVT. Odată cu deschiderea anului academic, artiști consacrați vor transforma pentru o zi sediul UVT într-un imens dancefloor, pentru a […]

Noaptea Cercetătorilor – eveniment pentru minți curioase și pasionații de știință

Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați și iubitori de fizică și științe ale naturii să ia parte la o nouă ediție a evenimentului european Noaptea Cercetătorilor. Promovat de Comisia Europeană prin proiectul cadru Horizon 2020, evenimentul se adresează minţilor curioase, de la entuziaşti la sceptici, oferind o mare varietate de […]

”Hello, Nice to Meet You!” – Săptămâna de Inițiere la UVT

În ultima săptămână din luna septembrie, cu șapte zile înainte de începerea activităților didactice (20 – 26 septembrie 2021), la Universitatea de Vest din Timișoara anul universitar debutează cu „Săptămâna de inițiere”, al cărei program este special conceput pentru „boboci”. Studenții înmatriculați în anul I de la programele de studii universitare de licență sunt așteptați […]

Designeri FAD își prezintă colecțiile la Transilvania Fashion Festival

Creațiile studenților și masteranzilor Facultății de Arte și Design/specializarea Modă-Design Vestimentar vor fi prezentate în weekendul 17-19 septembrie la Cluj-Napoca, în cadrul Transilvania Fashion Festival 2021. Organizat sub egida European Fashion Council și FashionTV, festivalul este parte a unui ciclu de Gale dedicate prezentării și premierii excelenței în domeniul modei, care sunt organizate de peste 25 […]

UVT, spațiu de joacă și creativitate în cadrul Street Delivery Timișoara

Cu o săptămână înainte de deschiderea anului universitar, UVT devine pentru un weekend întreg cel mai mare spațiu de joacă și creativitate din Timișoara. Fundația Cărturești, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, organizează a 15-a ediție a binecunoscutului eveniment Street Delivery. În weekend-ul 18-19 septembrie, timișorenii sunt așteptați în grădina urbană a Universității […]

Transhumanism in the light of theology, philosophy and science – critical perspective and Christian metaphysical implications

Faculty of Letters, Theology and History of the West University Timisoara will organizes the International Conference with the topic “Transhumanism in the light of theology, philosophy and science – critical perspective and Christian metaphysical implications” (Timișoara, November 4-7, 2021). In this academic event we will bring the transhumanist ideal into conversation with modern philosophy and Christian theology. We are inviting […]

„Calitatea vieții în Timișoara. Evoluții și perspective”

Ce cred timișorenii despre orașul în care trăiesc? Care sunt problemele lor? Sunt ei mulțumiți de calitatea serviciilor publice? Cum au evoluat percepțiile timișorenilor în ultimii patru ani? Vă invităm să explorăm împreună percepțiile timișorenilor despre orașul lor, așa cum reies ele din cercetarea sociologică cu tema „Barometrul calității vieții” în Timișoara (realizată între anii […]

UVT la Gărâna Jazz Festival – cinci zile de muzică bună, la înălțime

Genericul „La UVT, cultura este capitală!” urcă în aceste zile la înălțime, în Banatului de Munte, unde a început de miercuri, 7 iulie, ediția a XXV-a a Gărâna Jazz Festival, organizată în parteneriat cu UVT. În prima seară, la Gărâna Jazz Festival publicul a fost încântat prin evoluțiile unice ale celor patru grupuri de jazz […]

„Flute Fantasia” – concert extraordinar de flaut

Matei Ioachimescu, flautist de talie internaţională, cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, va prezenta în fața publicului un recital extraordinar, „Flute Fantasia”, alături de pianista Roxana Ardeleanu şi flautistul Dumitru Palagniuc. Evenimentul va avea loc în data de 5 iulie, ora 19:00, la Sala de […]

Prima Conferință Internațională Virtuală „Asistența socială prin ochii tinerilor cercetători”

În perioada 1-2 iulie 2021, Departamentul de Asistență Socială din cadrul UVT, Facultatea de Sociologie și Psihologie, găzduiește Prima Conferință Internațională Virtuală „Asistența socială prin ochii tinerilor cercetători”: Evenimentul este organizat împreună cu partenerii științifici: Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Cluj Napoca, Reșița); Departamentul de Sociologie și Asistență […]

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.