Premieră în Timișoara. UVT deschide un spațiu al educației europene, gestionat sub girul Parlamentului European, în cadrul parteneriatului deschis alături de europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte PE

Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda unui dialog esențial despre prezentul și viitorul societății europene, alături de invitatul special, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, care s-a aflat la UVT în cadrul conferinței „Valori europene și implicare civică”. La evenimentul care s-a desfășurat vineri, 23 mai 2025, începând de […]

Ceremonia de Absolvire UVT 2025 – o sărbătoare memorabilă a noii promoții de absolvenți UVT

Sâmbătă, 24 mai, a avut loc sărbătoarea memorabilă a Ceremoniei de Absolvire dedicată promoției 2025 a Universității de Vest din Timișoara. Desfășurat în centrul Timișoarei, în Piața Libertății, evenimentul a fost organizat de UVT cu susținerea partenerilor săi:  BCR, NOKIA, FLEX, BRD, EVIDEN, UNICREDIT BANK, LINDE, BOSCH, LA FÂNTÂNA, ATOS, ICE DYP FACTORY, FORVIA – HELLA, ZF […]

Universitatea de Vest din Timișoara a deschis platforma online de admitere!

– Viitorii studenți UVT își pot crea dosarele de înscriere, online, pe admitere.uvt.ro – Veștile bune sunt cele mai așteptate, iar la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) așteptarea a luat sfârșit! Am deschis platforma online de admitere pentru anul universitar 2025-2026, pentru ca tinerii să poată porni în călătoria spre cea mai bună versiune […]

Vizită de studiu a studenților Facultății de Științe ale educației, Hogeschool VIVES, Belgia

În perioada 31 Martie – 2 Aprilie 2025 ne-am bucurat de vizita unui grup de studenți și profesori din Belgia, Hogeschool VIVES, Facultatea de Științe ale educației, specializările Pedagogia Învățământului Primar și Pedagogia Învățământului Preșcolar. Proiectul de mobilitate se află la ediția a II-a și este produsul unui parteneriat cu Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, […]

O primăvară internațională la UVT: două evenimente internaționale de referință în educație și colaborare globală

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost în această primăvară gazda a două evenimente internaționale ce au adus împreună zeci de profesioniști din domeniul învățământului superior din întreaga lume. Sub umbrela programului ERASMUS+ și coordonate de Direcția Relații Internaționale, aceste inițiative au contribuit semnificativ la consolidarea poziției UVT ca centru academic european conectat la […]

Academic Program for Entrepreneurship, International Bootcamp

La finalul lunii martie 2025 s-a încheiat o experiență incredibilă în cadrul Academic Program for Entrepreneurship, International Bootcamp! Pe parcursul unei săptămâni intense, echipe de studenți din șase țări de pe trei continente au abordat provocări reale din domeniul mobilității urbane, propuse de MAN Truck & Bus SE, bikepick, dar și prin inițiative proprii, utilizând […]

„Reportaje în alb”

Într-un cadru ce a reunit profesori de la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, scriitori, jurnaliști și studenți, la UVT au fost lansate, în 29 aprilie, volumele de reportaj medical ale Ramonei Băluțescu, cercetător UVT în domeniul eticii medicale și cadru didactic asociat. Volumele au grupat, sub […]

Întâlnire de studiu la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie

Întru dinamica și deschiderea manifestată de un mediu universitar sinergic și convergent, așa cum este cel din cadrul Universității de Vest din Timișoara, vineri, 11 aprilie a. c., aceste valori au trecut dincolo de cuvinte: în cadrul unei vizite de studiu, un grup de 45 de studenți și profesori de la de la Universitatea din […]

IMAGO. Viziuni în tranziție

În perioada 8–27 aprilie 2025, publicul din Alba Iulia a avut ocazia să exploreze un univers vizual profund și expresiv în cadrul expoziției IMAGO. Viziuni în tranziție, organizată în Sala Unirii a Muzeului Național al Unirii. Acest eveniment cultural de marcă a reunit lucrările studenților de la specializarea Fotografie, videoprocesarea imaginii din cadrul Facultății de […]