Dezvoltarea campusurilor inter-universitare din cadrul inițiativei Universități Europene, între digitalizarea serviciilor şi construirea unei comunităţi

În data de 19 aprilie 2021, Universitatea de Vest din Timișoara (Alianța UNITA) și Universitatea de Tehnologie Eindhoven (Alianța EuroTeQ) au organizat un atelier de învățare reciprocă pe tema dezvoltării campusurilor inter-universitare virtuale în universitățile europene. Evenimentul a fost conceput pe baza ideii unei abordări bottom-up în vederea creării de rețele între alianțe pe un […]
Consiliul Consultativ UNITA– prima întâlnire a partenerilor asociați în cadrul proiectului UNITA- Universitas Montium
Prima întâlnire a Alianței UNITA cu partenerii asociați de la nivelul tuturor universităților din consorțiu a avut loc marți, 13 aprilie 2021. Relația dintre mediul academic și actorii din spațiul public și privat este un aspect deosebit de important în dezvoltarea unor pârghii realmente necesare pentru concretizarea oportunităților pe care alianța UNITA le oferă, oportunități […]
UVT2023 pentru TM2023:„Integrarea resurselor culturale ale Universității de Vest din Timișoara – Orizont 2023”

În acord cu rolul public pe care și-l asumă în comunitate, ca principală universitate comprehensivă din regiunea de vest a României, Universitatea de Vest din Timișoara este deja cunoscută prin seria de evenimente și producții culturale, prin implicarea semnificativă a specialiștilor, experților și remarcabililor reprezentanți ai sectoarelor creative și artistice din facultățile și centrele noastre […]
Doctorandă UVT, selectată de consorțiul UNITA pentru finanțare în cotutelă

Doriana TRETA este una dintre cele două doctorande selectate de consorțiul UNITA pentru finanțarea în cotutelă a unor teze de doctorat în domenii cheie ale proiectului: cetățenia europeană și intercomprehensiunea. Biografie academică. Doriana este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara – studii de licenţă (2019) și, de asemenea, a studiilor de masterat […]
Activitățile FabLab (PFC), Martie 2021

Social Fabrics Research Lab (FabLab) este un laborator de cercetare, dezvoltare și inovare în științele sociale computaționale, dar și un centru de formare personală și profesională pentru studenți. Misiunea sa este aceea de a crea o deschidere față de domeniul cercetării în științele sociale din partea unui public general dar și specializat, să se asigure […]
Mecanism de consultări practice pentru eficientizarea iniţiativei Erasmus+ European Universities
În cadrul celor două apeluri de selecție, organizate în 2019 și 2020 sub umbrela Inițiativei „Universități Europene”, Comisia Europeană a identificat 41 de alianțe universitare europene ce au propus proiecte vizionare privind dezvoltarea unor cadre inter-instituționale de cooperare și acțiuni de colaborare strategică în domeniile educației și cercetării. În acest context, nouă dintre cele zece […]
Echipa Facultății de Drept a UVT, calificată în etapa finală a ”European Human Rights Moot Court Competition”

În perioada 5 februarie – 21 martie 2021 s-au desfășurat rundele internaționale regionale ale concursului European Human Rights Moot Court Competition (17-21 mai 2021), prestigios concurs studențesc de drepturile omului, aflat la a 9-a ediție, organizat de ELSA International, în cooperare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. În […]
Proiecte propuse de către companii, pentru studenții FMI

În contextul colaborării dintre Facultatea de Matematică și Informatică și companiile de IT din Timișoara, în a doua jumătate a lunii februarie și prima jumătate a lunii martie s-a desfășurat procesul de prezentare a temelor propuse de către companii și de selecție a echipelor. Temele sunt adresate studenților din anul 2 de la specializările de […]
Analiza multispectrală a picturilor – în premieră națională la UVT, FAD, CR-CERC

Orașul Timișoara se pregătește să devină Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Universitatea de Vest din Timișoara constituie un factor determinat în modelarea proactivă socio-economică a orașului și un pilon strategic în dezvoltarea Regiunii de Vest a României. Prin indicatorii recenți de performanță UVT se conturează totodată drept vector european de promovare al profesionalismului […]
Primăvara vine cu proiecte la FMT

Luna martie a debutat cu un concert al familiei de pianiști Manuela, Dragoș, Ioan și Dinu Mihăilescu, împreună cu Orchestra Filarmonicii Banatul, un concert dedicat marelui compozitor J.S.Bach, dirijor Cezar Verlan. Un prilej de mare bucurie a însemnat și câștigarea premiului pentru muzică simfonică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) 2020, pentru lucrarea […]