UVT devine a doua universitate din țară care adoptă inițiativa „verde” SGR, pentru colectarea ambalajelor reciclabile

Timișoara face un nou pas important în direcția sustenabilității, prin extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). În acest fel, UVT devine a doua universitate din țară care se alătură rețelei SGR prin instalarea unui sistem automat de preluare a ambalajelor, facilitând colectarea separată și reciclarea acestora, devenind un exemplu […]
Iulia Motoc, judecător la Curtea Penală Internațională, profesor titular la Facultatea de Drept a UVT

Universitatea de Vest din Timișoara anunță, cu deosebită bucurie, alăturarea la corpul academic al Facultății de Drept a doamnei profesor Iulia Antoanella Motoc, în cadrul celui mai recent concurs desfășurat în universitate. Anterior ocupării postului de profesor în cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, doamna Iulia Antoanella Motoc a făcut parte din colectivul […]
Noi recunoașteri academice pentru Editura Universității de Vest din Timișoara

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța că Editura Universităţii de Vest din Timișoara (E-UVT) a obţinut, prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3.019/2025, încadrarea la categoria A2 – edituri cu prestigiu recunoscut – pentru domeniile Sociologie, Științe Administrative, Științele Comunicării și Educație Fizică și Sport. Același ordin […]
UVT, plasată din nou pe cea mai înaltă poziție, dintre universitățile timișorene, în metaranking-ul național din România

Universitatea de Vest din Timișoara se află pe locul întâi între universitățile din zona de vest a țării, în clasamentul național asociat Metaranking-ului ediția 2024, reușind să se claseze pe poziția a opta la nivel național, cu un punctaj de 13,5778 puncte, obținute în urma procesului de evaluare. Ediția actuală a acestui clasament include 32 […]
UVT, selectată de către Comisia Europeană pentru a contribui la viitorul program Erasmus, post 2027

Universitatea de Vest din Timișoara este unica instituție de învățământ superior din România selectată să participe la evenimentul de lansare a pregătirilor pentru viitorul program Erasmus, post-2027, Erasmus+ and European Solidarity Corps Stakeholders Conference, organizat de către Comisia Europeană în data de 18 februarie 2025. Invitația de a contribui la dezvoltarea conținutului viitorului program Erasmus vine ca […]
Gabriela Bacila, studentă a Facultății de Arte și Design UVT, câștigătoare a premiului „Barcsay Jenő Study Award”, acordat de Universitatea Maghiară de Arte Frumoase

Concursul „Barcsay Jenő Study Award”, organizat anual la Budapesta de către Departamentul de Anatomie Artistică, Desen și Geometrie al Universității Maghiare de Arte Frumoase (Magyar Képzőművészeti Egyetem), și-a desemnat câștigătorii ediției 2024/2025. Acest prestigios premiu, inițiat în 1990, recunoaște excelența artistică a studenților care își desfășoară activitatea în spiritul complex și inovator al operei lui […]
UVT demarează proiectul „Educație superioară de calitate: Dotarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara”

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de beneficiar, anunță demararea proiectului „Educație superioară de calitate: Dotarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara“(Cod SMIS 2021: 327248), prin care vor fi realizate dotări tehnice, modernizări ale spațiilor de învățământ, echipări ale laboratoarelor și amfiteatrelor din spațiile mai multor facultăți UVT, precum și lucrări […]
„Best Vision in Motion: 2024-2025” și „Open Studios” – expoziții ale Facultății de Arte și Design UVT

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara are plăcerea de a anunța organizarea a două evenimente expoziționale de anvergură, care se vor desfășura în perioada 3 februarie – 1 martie 2025. Expozițiile vor oferi publicului o oportunitate unică de a explora creațiile remarcabile ale studenților, realizate în diverse domenii ale artei […]
Career Days@UVT 2025 – oportunități de carieră pentru studenții și absolvenții UVT

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își asumă și în 2025 rolul de organizator și facilitator pentru o serie de evenimente dedicate întâlnirilor dintre studenți și companiile regiunii de vest, ocazii în care studenții interacționează cu reprezentanții companiilor angajatoare și dialoghează despre opțiunile și oportunitățile de carieră oferite. Primul dintre acestea se va desfășura în […]
”Leadership Unlocked: A Massterclass for Growth” – un program exclusiv dedicat studenților UVT

𝐄𝐬̦𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐢 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥? În 2025, Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu NAEC și Maxwell Leadership România, îți oferă oportunitatea de a participa la „𝐋𝐞𝐚𝐝𝐞𝐫𝐬𝐡𝐢𝐩 𝐔𝐧𝐥𝐨𝐜𝐤𝐞𝐝: 𝐀 𝐌𝐚𝐬𝐭𝐞𝐫𝐜𝐥𝐚𝐬𝐬 𝐟𝐨𝐫 𝐆𝐫𝐨𝐰𝐭𝐡”, un program exclusiv dedicat studenților UVT, creat pentru a deschide calea spre succes. Într-o lume în continuă schimbare, liderii adevărați sunt […]