EȘTI AICI:
Conferința de finalizare a proiectului „Centrul suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM”

Conferința de finalizare a proiectului „Centrul suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM”

Universitatea de Vest din Timișoara marchează finalul perioadei de implementare a proiectului „Centrul Suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM” prin derularea unei conferințe, miercuri, 14 iunie 2023.

Implementat în intervalul aprilie 2020 – iunie 2023, proiectul SupportTM este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 în cadrul apelului de proiecte POC/80/1/2 – Crearea de sinergii cu acțiunile de cercetare, dezvoltare și inovare ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene și alte programe cercetare, dezvoltare și inovare internaționale. Proiectul a avut ca obiectiv general crearea unui Centru Suport la nivelul Universității de Vest din Timișoara, a cărui misiune a constituit-o creșterea capacității de participare la competiții europene, îndeosebi în cadrul celor care finanțează proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare internaționale, a universității și a altor entități care solicită sprijin în acest sens, prin măsuri de sprijinire, facilitare și formare în ceea ce privește accesul la informație, identificarea de parteneri și elaborarea cererilor de finanțare.

Conferința de încheiere va avea loc în intervalul 8:30 – 10:30, în amfiteatrul A01 al clădirii principale a Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4). În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele rezultate ale proiectului SupportTM, impactul pe care acesta l-a avut în anii de implementare, precum și care a fost contribuția proiectului in dezvoltarea și accesarea proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare pentru entitățile private din perspectiva partenerilor centrului SupportTM.

Valoare totală proiect: 2,939,518.00 lei.

Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR/FC/FSE/ILMT:  2.494.765,30 lei (85%).

Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 440.252,70 lei (15%).

Printre rezultatele principale ale proiectului enumerăm:

  • Publicarea a 33 de buletine informative electronice conținând informații necesare pentru întocmirea unor propuneri de proiecte cu finanțare europeană.
  • Identificarea a 95 de entități locale și regionale interesate și eligibile pentru participarea la apelurile de proiecte finanțate de Comisia Europeana prin Programul Orizont 2020/Europa și alte programe CDI internaționale. Centrul SupportTM a facilitat crearea unor sinergii între acestea, rezultând o comunitate activă în ceea ce privește oportunitățile de participare la competițiile europene prin încheierea a 34 de parteneriate.
  • Construirea și întreținerea unui registru al entităților locale și regionale interesate de participarea la competiții europene. SupportTM a creat o bază de date conținând informații relevante cu privire la domeniile de interes și competențele celor 95 de entități pe care le-a identificat ca potențiali aplicanți eligibili.
  • Derularea de sesiuni de informare este unul dintre cele mai de succes rezultate ale proiectului.  În cei trei ani de implementare, SupportTM a organizat 8 sesiuni de informare, cu derularea in situ sau on-line, cu peste 406 de participanți.
  • Organizarea și derularea a 8 ateliere de lucru cu peste 253 de participanți și, respectiv, 8 sesiuni de lucru aplicative cu peste 381 de participanți, cu derularea in situ sau on-line.
  • Diversificarea ofertei de participare a Universității de Vest din Timișoara și a partenerilor (academici, de cercetare sau parteneri socio-economici) la competițiile europene.
  • Sprijin în redactarea și depunerea a 39 de cereri de finanțare.

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon +40-(0)256-592-125 sau la adresa de e-mail: supporttm@e-uvt.ro.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.