Miezul unei zile. În drum spre casă primesc un telefon de la specialiști în care sunt rugată să verific starea unui vultur pleșuv negru (Aegypius monachus), echipat cu dispozitiv de urmărire, care transmite din același loc (un teren deschis de lângă Lugoj), din ziua anterioară. Deși e specie necrofagă ce staționează acolo unde găsește cadavre, trebuie verificat la fața locului starea păsării, fiind o specie deseori în conflict cu șacalii sau câinii vagabonzi.
Oau! Nu am văzut niciodată un vultur negru (specie dispărută de la noi din țară, de zeci de ani), iar ideea că ar putea avea chiar probleme, mă determină instant să confirm că mă duc să o verific.
Primesc coordonatele ultimei poziții transmise (aparatul este setat de la centru să transmită locația și înălțimea păsării la fiecare 30 minute) și înainte de a pleca, gândesc: “dacă e rănită și nu reușesc singură?”, “dacă e violentă?” și alte scenarii, avînd în vedere că totuși, în cărțiele de zoologie este menționată o lungime de 1m și o anvergură a aripilor de 3m. Îmi sun colegul de la același departament (de Biologie), care evident, ca mine, nu ezită, lasă baltă tot ce făcea și confirmă.
Ce luăm cu noi? Cu ce se prinde un vultur? Nu am învățat aşa ceva în manuale, așa ca mergem pe intuiție: aruncăm în mașină o pătură, o cutie de carton mai mare, o bandă scotch lată. Niște funii. Alex pune așa, din entuziasm, fileul de prins broaște cu deschiderea largă. Luăm și mănuși de cauciuc (pentru ideea sumbră ca ar fi vorba de o pasăre otrăvită). Încărcăm și o studentă voluntară entuziastă; am lua mai mulți studenți în această aventură, dar totuși pasărea e mare și nu știm cum o vom găsi.
Margine de sat. Culturi agricole. O mulțime de primejdii pentru un vultur hoitar: un tractor care ierbicidează, o stână cu câini ciobănești. Căutăm în noua locație primită de la coordonatorii de proiect din Bulgaria. Nu e. Ne împrăștiem și mărim aria de cercetare (oare de ce nu am luat mai mulți studenți?). Nimic. Mai trec minute prețioase, în care lipsa unei siluete verticale ne aduce norii negri ai bănuielii unui cadavru. Atunci se aude colegul Alex: “e aici l-am găsit”. Alergăm. După câteva minute: “l-am prins!”. Speranțe noi alungă norii: dacă l-a prins, înseamnă ca nu e mort.
Și îl găsim pe Alex, triumfător, cu o dihanie neagră la care a reușit să îi bage cumva capul și umerii în fileul de prins broaște. Ura!
Bucuria capturării e însă imediat înlocuită de îngrijorare și revoltă: vulturului îi picură sânge din cioc! Asta, alături de ușurința capturării acestei păsări cu anvergura aripii de 3 m și gheare ca niște pumnale, ne duce cu gândul la otrăvire.
Primim instrucțiuni pe telefon, alături de adresa unui veterinar care are experiență cu păsări sălbatice. Asigurăm pasărea pentru transport, o instalăm în bena unui coleg ajuns și el între timp, care demarează în trombă într-un nor de praf spre veterinar.
În noaptea aceea, veterinarul a stabilizat pasărea, iar colegii sosiți de la Târgu Mureș, au preluat-o în vederea transportului de a doua zi la Centrul de reabilitare vulturi din Stara Zagora, Bulgaria.
Fremuth este o femelă de vultur negru (indicativ E34), donată de Spania Bulgariei în cadrul proiectului Тhe Bright Future for Black Vulture LIFE14 NAT/BG/649, derulat de Green Balkans din Bulgaria. După datele transmise de transmițătorul Ornitela OT-50, S/N 223907, instalat pe spatele ei, a vizitat 10 țări. Lângă Viena, a staționat la sol pentru odihnă câteva zile, în care a fost păzită de la distanță de zeci de voluntari entuziaști. Sute de oameni din toată Europa au urmat-o în călătoriile sale, datele transmise de ea fiind publice online, un foarte frumos exemplu de cooperare internațională.
După 18.747 km parcurși de la eliberare a ajuns și deasupra României, unde zborul ei a fost frânt.
Raportul balistic și expertiza experților din cadrul SAESP -IPJ Timiș cu care am fost solicitați să facem reconsituirea faptelor în teren, arată ca ea a fost împușcată cu o armă cu glonț care se folosește la animale mari. De pe sol, când probabil se odihnea sau se hrănea. Din datele furnizate de accelerometru, cel mai probabil, împușcarea s-a produs când pasarea se afla la sol în intervalul 16:10 – 17:30. De la distanță mică, sub 50 m. Mișelește. Parametrii furnizati de transmițător arată o degradare a stării păsării după ora 17:30.
După grele operații succesive și o recuperare lungă, verdictul e definitiv: Fremuth a fost salvată în ultima clipă, înainte de septicemie (rana imensă fiind cu viermi deja). Am capturat-o poate cu câteva ore înainte de a muri epuizată sau prinsă de câini ori șacali.
Dar nu va mai zbura niciodată, clavicula ei având o mare bucată de os lipsă. Este condamnată la o viață în volieră, cu speranța că, fiicele sau fiii ei rezultați din programul de “captive breeding” vor prinde zile cu cer senin, fără braconieri.
