EȘTI AICI:
Lansarea unui nou număr al revistei studențești „Literacum” și o nouă dezbatere în cadrul Atelierului „Literacum” la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Lansarea unui nou număr al revistei studențești „Literacum” și o nouă dezbatere în cadrul Atelierului „Literacum” la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Centrul studențesc de cercetare Literacum (www.literacum.ro) de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie și-a lansat în 16 decembrie a.c. noul număr, dublu: 9-10, al revistei „Literacum”, ISSN și ISSN-L 2360-3194 (https://www.literacum.ro/revista-literacum/). Sub coordonarea generală a conf. univ. dr. Pompiliu Crăciunescu, inițiatorul Colocviului Studențesc Literacum (2011) și al CSCL(2014), avându-le în calitate de redactori pentru acest număr pe asist. univ. dr. Irina Dincă, asist. univ. dr. Roxana Rogobete și pe studenta Mihaela-Oana Gogoșeanu (anul al III-lea, Română-Franceză), revista reunește lucrările celei de-a VIII-a ediții a Colocviului Literacum: Ion Creangă – I.D. Sîrbu.

Pe scurt, Literacum înseamnă azi, în plină epocă de domnie a cantității, un spațiu privilegiat, în care studenții literați timișoreni de excepție conlucrează din plin la iluminarea liniilor axiologice de forță ale literaturii noastre. Conceput inițial ca propedeutică la întâlnirile naționale de profil, colocviul s-a dovedit în scurt timp mult mai mult decât atât: prima ediție deja a însemnat spațiul de germinație al unei autentice agorale în care spiritele studențești de elită să interacționeze și să se afirme ca atare. Așa a luat ființă Centrul studențesc de cercetare Literacum. Beneficiind de un aport intelectual variat, întrucât componenții săi provin de la toate nivelurile de studiu, acest centru a sporit de la an la an: colocviului, asumat în răstimp, i s-a adăugat, în prelungirea dezbaterilor periodice, o revistă online, „Literacum”, iar nu puțini dintre participanții la această întreprindere amplă au devenit laureați ai celor mai proeminente colocvii naționale studențești. Astfel, și în această toamnă membrii Centrului studențesc de cercetare Literacum au obținut importante premii la colocviile naționale studențești de la Sibiu, Iași, București.

Punând împreună doi scriitori cu trasee culturale distincte, Ion Creangă și I.D. Sîrbu, în Cuvântul de întâmpinare Mihaela-Oana Gogoșeanu argumentează alegerile pentru cea de-a VIII-a ediție a Colocviului studențesc Literacum (desfășurat în noiembrie 2019): „ne-am dorit să aducem laolaltă de-o parte un nume cunoscut, aparținând canonului literar românesc, iar de cealaltă parte, unul mai puțin cunoscut, dar care se bucură de același rafinament al artei literare, în cadrul căreia ludicul și luciditatea se împletesc. De asemenea, colocviul a reprezentat prilejul perfect de a sărbători 100 de ani de la nașterea lui Ion Desideriu Sârbu.” Numărul de față al revistei studențești „Literacum” aduce împreună parte dintre aceste incursiuni. Îndrăznețe, cele mai multe, ori cuminți, cele mai puține, textele reflectă, înainte de orice, seriozitatea implicării în actul critic. În al doilea rând, la fel de important, ele se remarcă prin ținuta academică a expresiei; în fine – nu mai puțin important, ba, dimpotrivă! –, lucrările lasă să se întrevadă perspicacitate și rafinament, bună stăpânire a operei cercetate și dreaptă adecvare a resurselor bibliografice la aceasta. Dintre participanții la colocviul au contribuit la acest număr: Mihaela-Oana Gogoșeanu, Fețe ale carnavalescului: Creangă-Rabelais, Patricia Ciurdar, Lenea și atributele sale în povestirile lui Ion Creangă, Claudiu Gherasim, Metamorfoze ale diavolului nătâng la Ion Creangă, Gianina Ciupuligă, Despre valoarea pedagogică a scrierilor lui Creangă, Paula Pereș, Tipologii feminine în proza lui Ion Creangă, Raul Săran, Între desacralizare și hedonism – viziuni critice postcomuniste asupra poveștilor „corozive”, Alexandru Foitoș, La o piatră de hotar, de I.D. Sîrbu: tipologii ale conflictului, Emilia Merce, Lumi în (des)facere în teatrul lui Sîrbu și Blaga, Adela Chindriș, Universul distopic din povestirea Șoarecele B, Alina Dumitrescu, Criza identitară și conflictul de gen în teatrul lui I.D. Sîrbu, Rebeca Murgu, Topografia magică a minei petrilene, Melissa Mocriș, Tipologii umane în Șoarecele B și alte povestiri, Alexandru Lazea, Arhitectura singurătății.

Derulat, potrivit condițiilor momentului, pe platforma Google Meet evenimentul de lansare a revistei a prilejuit de asemenea încă o dezbatere Literacum, moderată de către Rebeca Murgu (masterandă, anul I), care a propus auditoriului tema Corporalitatea visului la Gellu Naum și Victor Brauner. La discuțiile provocate de această problematică au participat patru actuali doctoranzi, toți membri marcanți ai Literacum: Iasmina Bot, Gianina Ciupuligă, Emilia Merce și Raul Săran. De asemenea, studenții s-au bucurat și de prezența la dialog a doamnelor conf. univ. dr. Valy Ceia, prodecan al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, conf. univ. dr. habil. Ramona Malița, asist. univ. dr. Elena Crașovan.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.