EȘTI AICI:
„Locul sportului în istorie și rolul istoriei în sport”

„Locul sportului în istorie și rolul istoriei în sport”

Universitatea de Vest din Timișoara se preocupă constant de promovarea activității fizice și a unui stil de viață sănătos în rândul comunității sale. În acest context, UVT a participat în data de 25 martie la Conferința Națională de Istoria Educației Fizice și Sportului, care s-a desfășurat online și a avut ca temă principală de discuție „Locul sportului în istorie și rolul istoriei în sport”.

Din partea UVT au participat dna. Simona Tabără Amânar, în calitatea sa de Director al Academiei Olimpice Române și dna. Simona Petracovschi, cadru didactic al Facultății de Educație Fizică și Sport a UVT.

               Absolventă a universității noastre, dna. Simona Tabără Amânar a susținut prelegerea „Academia Olimpică Română – reper în educația olimpică timp de 30 de ani”, alături de dna. Anita Sterea (istoric, membru al Consiliului de Conducere Academia Olimpică Română) și dna. Alexandra Nica (Director al Departamentului de Educație Olimpică, Sport Școlar și Universitar al Comitetului Olimpic și Sportiv Român).

Prezentarea a cuprins un scurt istoric al activității Academiei Olimpice Române (A.O.R.), ca instituție de cultură și educație olimpică indispensabilă atât în viața sportive, cât și în viața socială a tinerilor. Fondată în 1991, în cei 30 de ani de existență A.O.R și-a bazat activitatea pe sute de voluntari devotați care își oferă sprijinul în teritoriu prin intermediul cercurilor și cluburilor olimpice.

Sportivi de renume internațional și-au legat numele și de activitatea Academiei Olimpice Române: Lia Manoliu, Laura Badea sau Simona Amânar sunt doar câteva exemple. În anul 2017, Academia Olimpică Română a primit Diploma Mondială de Fair-Play din partea Comitetului Internațional de Fair-Play în semn de recunoaștere a realizărilor exemplare. În ultimele trei decenii, A.O.R a fost un actor important în istoria olimpică românească și internațională, iar întreaga poveste a acestor ani a fost prezentată în cadrul conferinței din 25 martie.

Tot cu această ocazie, Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată și de dna. Simona Petracovschi, cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport a UVT, care a susținut prelegerea „Sportul si fenomenul defectării din România în perioada Războiului Rece”.

Interesată de istoria sportului, sociologia sportului, comunicare și integrare socială prin activități specifice, dna. Simona Petracovschi a descris relatia complicată dintre sport și politică în perioada Războiului Rece, cu scopul de a analiza modul în care statul comunist român a acționat pentru a opri fuga sportivilor din România.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.