EȘTI AICI:
Moment aniversar, la 50 de ani de la înființarea revistei „Forum studențesc”

Moment aniversar, la 50 de ani de la înființarea revistei „Forum studențesc”

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara este implicată permanent în promovarea principiului prin care educația și cercetarea se află în centrul dezvoltării și păstrării valorilor academice.

Astfel, avem bucuria de a vă invita să participați la evenimentul de aniversare a 50 de ani de la înființarea revistei timișorene „Forum studențesc”, în contextul mai larg al celebrării celor 55 de ani de presă studențească la Timișoara.

Ceremonia va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara (sediul principal, V. Pârvan nr. 4), în amfiteatrul A01, luni, 9 octombrie 2023, de la ora 15.

La eveniment va participa rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, alături de reprezentanți ai Asociației „Orizonturi Universitare”, președintele acesteia, prof. univ. dr. Ioan Talpoș și prof. Gheorghe Crișan, reprezentanți ai instituțiilor partenere, studenți, cadre didactice și invitați.

Vă așteptăm!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.