EȘTI AICI:
Moment festiv la UVT: inaugurarea sediului reabilitat al CBG

Moment festiv la UVT: inaugurarea sediului reabilitat al CBG

Comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara susține principiul prin care educația și cercetarea reprezintă energia necesară dezvoltării viitoare a comunității noastre, astfel că devine vitală și dezvoltarea infrastructurii universitare, pentru o extindere rapidă a funcționalităților, oferind un cadru modern și util pentru viața academică.

În acest context, joi, 19 octombrie, a avut loc evenimentul de inaugurare a spațiului de pe strada str. Pestalozzi nr. 16, în care funcționează Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT, spațiu care a fost reabilitat în cadrul proiectului: „Reabilitarea acoperișului și fațadelor Facultății de Chimie, Biologie și Geografie”, derulat de Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu ADR Vest.

La evenimentul au participat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, reprezentantul ADR Vest, Nicolae Munteanu, Directorul General al UVT, Laurențiu Georgescu, prorectorul Conf. Univ. Dr. Cătălina Ancuța, prorectorul Prof. Univ. Dr. Flavia Barna, Prof. Univ. Dr. Habil. Nicoleta Ianovici, decanul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie, Prof. Univ. Dr. Anton Trăilescu, Președintele Senatului UVT, Prof. Univ. Dr. Nicoleta-Claudia Moldovan, Vicepreședintele Senatului UVT, precum și alte instituții partenere, studenți, cadre didactice și invitați.

Cu o valoare totală de 6.748.978,11 lei, din care 6.342.351,66 lei valoarea finanțării nerambursabile și 406.626,45 lei contribuția universității, proiectul de reabilitare a vizat imobilul amplasat în zona centrală a orașului, pe strada Pestalozzi, nr. 16, o construcţie de patrimoniu edificată de Josef Kremer senior în 1901, după proiectul arhitectului Ernest Gotthilf din Viena, având inițial utilitatea de orfelinat: Orfelinatul „Gisella” din cartierul Fabric. Clădirea este în prezent sediul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, încadrată ca monument istoric.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.