EȘTI AICI:
PEND #7 – DeCeTe întreb

PEND #7 – DeCeTe întreb

Mai-Iunie 2022

Inițiator Proiect: Daniela Catona, Facultatea de Arte și Design Timișoara

            Denumirea PEND a proiectului inițiat în 2019 face trimitere la variantele de semnificaţie ale termenului englezesc, care pleacă de la ideea punerii în aşteptare, dar şi cea de găsire a unui răspuns. În intervalul celor trei ani de la înfiinţare, proiectul a inclus mai multe evenimente punctuale care au avut ca protagonişti studenţi ai specializării Arte Decorative, din cadrul Facultății de Arte și Design – UVT, dar şi artişti invitaţi. 

Dacă în ultimii doi ani proiectele PEND s-au derulat în exclusivitate în mediul online, mizând tocmai pe acest tip de interacțiune și diseminare, aşa cum s-a întâmplat în proiectele Selfish Work (PEND #5) şi Workin(g) Place (PEND #6), DeCeTe întreb a fost gândit ca o ieşire din acest cadru al lumii virtuale și digitale.

DeCeTe întreb este proiectul numărul şapte din cadrul PEND şi a fost conceput în ideea unei punţi de colaborare între studenţii de la specializarea Arte Decorative și studenţi de la diferite facultăţi din cadrul Universității de Vest din Timișoara. 

Studenţii din cadrul UVT fac parte din grupul celor înscrişi la disciplina complementară Corpul uman – Subiect și obiect artistic. Disciplinele complementare din cadrul UVT având şi forma abreviată DCT, titlul proiectului, DeCeTe întreb,a pornit de la un joc de cuvinte care face trimitere la această disciplină.

După perioada de pandemie în care interacţiunile umane au fost atât de limitate sau au fost mediate prin intermediul tehnologiei, ideea de reunire, de punere față în față a celor două grupuri de studenţi a fost fundamentul pe care s-a construit întregul demers al proiectului. DeCeTe întreb a debutat cu o întâlnire informală în care studenții de la Facultatea de Arte și Design au adresat întrebări celuilalt grup de studenți. „care e culoarea ta preferată?”, „ce animal te sperie?sau „care e prima ta amintire? sunt doar câteva din întrebările care au devenit subiecte de discuţie. 

S-au derulat amintiri, dar şi destăinuiri, s-a vorbit despre fobii, dar şi despre visuri şi ţeluri. Întâlnirea a relevat bucuria comunicării față în față, relaționarea fiind călduroasă, animată. Ca excepţie, în câteva cazuri, din motive obiective, comunicarea a avut loc într-o primă fază prin mesaje, urmând ca ulterior să fie interacțiunea față în față.

În urma acestei întâlniri, studenţii de la arte au conceput şi realizat obiecte din material textil sau ceramic destinate celui cu care au dialogat. A urmat momentul reîntâlnirii, în care s-au înmânat obiectele anume concepute. Un păianjen textil, un bust cu inima şi aripile din ceramică, două mâini împreunate care ţin  strâns nişte cireşe, o scrisoare textilă, sunt crâmpeie dintr-un ansamblu de obiecte speciale, cu valoare afectivă, dar şi simbolică.

Sesiunea comună de fotografiere a încercat să documenteze momentul de surprindere şi de bucurie al ambelor grupuri.  De asemenea, pentru diseminarea informaţiei în mediul online, fiecare dintre studenţii de la arte a prezentat un mic text în care a împărtăşit din experienţa avută în urma participării la proiect. Studenții au evidenţiat felul în care raportarea subiectivă la persoana cu care au interacţionat le-a influenţat traseul creativ.

DeCeTe întreb este un proiect despre modul în care părţi din noi pe care le credem nevăzute pot deveni vizibile, dar şi despre cel în care interacţiunea umană poate aduce noi fațete actului artistic.

Studenți din cadrul FAD – UVT:  Alexandra Țecu, Ruth Dobânda, Otilia Efros, Ali Armașu, Raluca Nagy, Otilia Sfetcu

Studenți UVT: Adrian Fărcaş, Stelică Alexandru, Elena Cilioaică, Toma Bodri, Adina Florea, Daniela Ivănuț, Maria Țarălungă, Iasmina Mocan, Nicole Hotnogu, Ariana Grigore, Barbara Bodo, Roxana Neagoie

Proiectul DeCeTe întreb poate fi vizionat online și la link-ul:

https://www.facebook.com/media/set/?vanity=dana.catona&set=a.10227144299688906

și

https://www.facebook.com/PEND-411409209425411

Conf. univ. dr. Daniela Catona

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.