EȘTI AICI:
Profesorul universitar Mircea Mihăieș, „Cetăţean de onoare” al Municipiului Timișoara

Profesorul universitar Mircea Mihăieș, „Cetăţean de onoare” al Municipiului Timișoara

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a sărbătorit cu deosebită emoție încununarea prestigiosului parcurs profesional al profesorului universitar Mircea Mihăieș, marcat prin acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Timișoara.

În cadrul festivității desfășurate chiar în ziua omagierii marelui poet național Mihai Eminescu, în 15 ianuarie 2024, titlul de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Timișoara i-a fost decernat scriitorului Mircea Mihăieș în semn de recunoaștere a importanței publice pe care o au contribuțiile sale culturale, prin care a militat pentru respectarea valorilor libertății, democrației, a respectului civic. Alături de Horia Roman Patapievici și Tania Radu, domnia sa a asigurat cea mai prestigioasă și eficientă conducere a Institutului Cultural Român și, mai apoi, în anul Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii, a conceput și promovat ȋntr-o manieră strălucită seria de conferințe „La UVT, cultura este capitală!”.

Evenimentul de decernare a făcut parte dintr-o ceremonie prin care au fost omagiate o serie de personalități culturale ale comunității, alături de profesorul Mircea Mihăieș fiind desemnați cetățeni de onoare și doamna Ida Jarcsek – Gaza (fost cadru didactic al UVT),  domnul Andrei Ujică (alumnus UVT) și membrii formației Pro Musica: Vasile Dolga (post-mortem), Horea Silviu Crișovan, Bogdan Oliver Nagy, Grigore Bujor Hariga, Doru Apreotesei, Dietrich Krauser, Eugen Dorel Titz, Mario Florescu și Marian Odangiu.

În decembrie 2023, Premiul „Titu Maiorescu”, cel mai important premiu al Academiei Române, i-a fost acordat profesorului Mircea Mihăieș pentru volumul Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (Editura Polirom), volum care întregește seria de trei cărți pe care universitarul și omul de cultură timișorean le-a consacrat marelui scriitor irlandez, James Joyce. E vorba de cea mai amplă întreprindere exegetică, nu doar din spațiul românesc, ci și din cel internațional, dedicată celui care a revoluționat proza din secolul al XX-lea. Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului a primit și cea mai înaltă distincție a Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Național. De asemenea, Muzeul Național al Literaturii Române i-a acordat scriitorului timișorean Premiul „Alexandru Ciorănescu” pentru literatură comparată, iar Asociația de Literatură Generală și Comparată din România i-a acordat „Premiul pentru literatură comparată” pe anul 2021. Pe lângă alte distincții și premii importante, între care se află și „Meritul cultural în grad de cavaler”, decernat de Președinția României, Mircea Mihăieș a primit de nouă ori premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Mircea Mihăieș: „Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine în acest moment de sărbătoare. Acum 50 de ani am pus piciorul jos dintr-un autobuz, ajungând de la Arad la Timișoara. Nu bănuiam atunci că viața mea va fi legată de Timișoara. S-a întâmplat să descopăr aici că mă transformam dintr-un elev bun într-un elev foarte bun, mai apoi ca student, primit cu multă prietenie. Mi-au trebuit cam zece ani ca să simt cu adevărat orașul, care îți pune totul la dispoziție, dar care nu-ți dă peștele, ci îți oferă undița, cum se spune. Vă mulțumesc tuturor, m-ați făcut mai timișorean și mai bănățean decât credeam că se poate. Cred cu tărie în valorile multiculturale, care nu înseamnă doar pluralitatea limbilor vorbite, ci și pluralitatea de moduri de a ne raporta la lume, a noastră, în noi înșine. Vă mulțumesc foarte mult!”

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Criticul și universitarul Mircea Mihăieș este un simbol al Timișoarei culturale, dar și un strălucit ambasador cultural al Universității de Vest din Timișoara. De-a lungul timpului, ideile pe care le-a cultivat profesorul Mircea Mihăieș prin textele sale vibrante au constituit un filon special de valori civice, la înălțimea unui autentic cetățean de onoare al Timișoarei. Sunt onorat să-i transmit profesorului Mircea Mihăieș, în numele comunității academice din UVT, mulțumiri depline, cu recunoștință!”

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.