EȘTI AICI:
UVT își consolidează locul în elita învățământului superior european – Alianța UNITA, continuând să fie susținută de CE pentru o nouă etapă de dezvoltare

UVT își consolidează locul în elita învățământului superior european – Alianța UNITA, continuând să fie susținută de CE pentru o nouă etapă de dezvoltare

Comisia Europeană a anunțat rezultatele ultimului apel la finanțare ce vizează alianțele de universități europene. La acest moment, 50 astfel de alianțe transnaționale, în care universitățile angrenate colaborează la un nivel nemaiîntâlnit până acum, au obiectivul de a transforma în mod inovator învățământul superior european.

Astfel, alianța UNITA, din care Universitatea de Vest din Timișoara face parte, continuă să fie susținută de CE până în anul 2027 în drumul său spre o comunitate universitară europeană, pentru o nouă etapă de dezvoltare, către excelența în educație și spre studii internaționale flexibile, spre digitalizare și cercetare relevantă pentru ecosistemele locale, regionale și naționale.

Consorțiul, format din instituții de învățământ superior din Franța, Italia, Portugalia, Spania și România, la care s-au adăugat ulterior Elveția și Ucraina, va rămâne astfel sub umbrela inițiativei „Universități Europene” și va continua să contribuie la transformarea învățământului superior european și creșterea competitivității acestuia la nivel global.

Universitatea de Vest din Timișoara este membră fondatoare a alianței din anul 2020, împreună cu Universitatea Beira Interior (Portugalia), Universitatea din Zaragoza (Spania), Universitatea din Torino (Italia), Universitatea din Pau și Universitatea Savoie Mont Blanc (Franța). Începând cu luna noiembrie 2023, alte patru universități vor deveni membre cu drepturi depline: Institutul Politehnic din Guarda (Portugalia), Universitatea din Brescia (Italia), Universitatea Publică din Navarra (Spania) și Universitatea Transilvania din Brașov (România). De asemenea, două universități din Elveția (Haute Ecole Spécialisée de Suisse Occidentale) și Ucraina (Universitatea Națională din Cernăuți) vor deveni universități partenere asociate. Perioada 2023-2027 va fi dedicată consolidării alianței și inițiativelor acesteia, iar extinderea acesteia de la 6 la 12 instituții membre a permis accesarea finanțării maxime oferite de Comisie.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Comisia Europeană a evaluat primii trei ani de activitate a consorțiului ca fiind foarte productivi, alianța de universități europene UNITA fiind printre putinele alianțe recunoscute pentru atitudinea sa proactivă, în ansamblul  alianțelor formate prin inițiativa „Universitățior Europene”. Astfel, UNITA a susținut integrarea instituțiilor membre nu doar prin proiectul finanțat prin această inițiativă, ci și printr-o suită de acțiuni complementare ce au vizat atragerea de finanțări pentru: creșterea resurselor dedicate cercetării, digitalizare, susținerea antreprenoriatului în rândul studenților, asigurarea sustenabilității ecosistemului regional și testarea unor instrumente noi de colaborare inter-instituțională la nivel european. De asemenea, UNITA reprezintă un exemplu de bune practici la nivel european pentru eforturile de promovare a multilingvismului, diversitatea de mobilități internaționale pe care le oferă, conexiunile alianței cu actori relevanți din domeniul învățământului superior de la nivel global sau instrumentele de asigurare a calității activităților pe care le desfășoară. Ne aflăm pe un drum bun și suntem pregătiți să trecem la o nouă etapă de dezvoltare.”

În raportul de evaluare a primelor 18 luni de activități comune, Comisia a punctat că UNITA este „în mod clar, pe cale să devină o Universitate Europeană pe deplin dezvoltată”. Proiectul inițial se va finaliza în octombrie 2023, iar proiectul nou va demara în luna noiembrie 2023, cu o finanțare totală de peste 14 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Astfel, UNITA își va continua misiunea de a susține inovarea în educație prin flexibilizare și internaționalizare, de a stimula dezvoltarea regiunilor rurale prin cercetare relevantă, de a crește vizibilitatea limbilor romanice și de a conecta regiunile de graniță din Europa.

O caracteristică unică a alianței UNITA la acest moment o constituie prezența a câte două instituții de învățământ superior din fiecare țară reprezentată în cadrul ei, ceea ce contribuie semnificativ la capacitatea sa de a transfera bune practici spre sistemele naționale de învățământ ca urmare a rezultatelor obținute.

De altfel, în România există în prezent 17 universități membre ale acestor alianțe de universități europene. O mare parte dintre acestea s-au reunit încă de la finalul anului 2020 în cadrul unei rețele inițiate de rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rețea denumită „RO European Universities”. Scopul rețelei este de a oferi cadrul necesar pentru colaborare între aceste universități, între ele și instituțiile centrale în vederea dezvoltării de politici publice, dar și de a susține în mod eficient transferul de bune practici dezvoltate în cadrul alianțelor din care fac parte spre întreg sistemul național de învățământ superior din România. Sperăm ca în perioada 2023-2027 aceasta rețea să se consolideze la rândul ei și să devină un actor relevant în România. Faptul că la acest moment aproximativ 50% dintre studenții din România sunt afiliați unei universități românești membre a unei alianțe de universități europene face acest demers nu doar oportun, în contextul oferit de noile legi ale educației, ci și necesar, odată în plus. Iar faptul că Ministerul Educației a susținut eforturile universităților din România membre ale unor astfel de alianțe indică interesul manifestat în plan național pentru a maximiza impactul rezultatelor obținute de acestea. Studenții din România vor avea, astfel, acces la un învățământ de nivel european și, deopotrivă, se vor simți ca acasă în Europa.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.