Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a fost reprezentată de colega noastră Cercetător Științific 1 dr. Hab. Arleen Ionescu la un seminar organizat de prestigiosul institut de cercetare Center for Jewish History din New York, în care unul dintre bursierii institutului a prezentat o lucrare la care colega noastră a fost respondent. Lucrarea bursierei Sarah Nimführ (de la University of Arts Linz, Austria) s-a intitulat Echoes of Sosúa: Memories across generations and oceans (titlul original Erinnerungen in Bewegung: Die Spuren von Sosúa über Generationen und Meere) și a urmărit poveștile a trei familii de evrei care au reușit să se salveze din Austria și Germania în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial în Republica Dominicană după ce au trecut prin Shanghai, unde de altfel au fost salvați în aceeași perioadă aproximativ 20 000 de evrei care au fugit din Germania, Austria, Cehoslovacia, Polonia. Colega noastră este expert în exilul în Shanghai al acestor refugiați și a publicat mai multe articole (în reviste prestigioase precum Life Writing, Slovo, Memory Studies) și un capitol de carte despre aceștia și în curând va publica primul volum despre memoriile refugiaților din Shanghai la State University of New York Press.
Invitația pe care a primit-o de la Center for Jewish History din New York o onorează și onorează și universitatea noastră, Arleen Ionescu fiind în această perioadă de seminarii (spring term seminars 2025-2026), singura invitată din România și de altfel singura invitată din Europa de Est, alături de alți respondents la alți bursieri care vin de la University of Chicago, University of Michigan, YIVO, Harvard University, Yale University, Middle Tennessee State University (programul integral al seminariilor se poate găsi la linkul: https://www.cjh.org/iar/fellow-seminar-calendar-2026?mc_cid=ddb921fa79&mc_eid=08e16144a8). Discuția a pornit de la momentul conferinței din Evian din 1938, unde toate statele participante și-au manifestat empatia cu victimele Nazismului, dar nu le-au oferit acestora posibilitatea de a emigra din diverse cauze economice sau politice. Singura țară care în timpul conferinței a venit cu oferta de a primi 100000 de evrei a fost Republica Dominicană, dar în cele din urmă mult mai puțini evrei au putut emigra. Proiectul a fost abandonat și doar un număr între 645 și 800 de evrei au putut în cele din urmă să se stabilească în orașul Sosúa, într-o parte a orașului unde dictatorul Rafael Trujillo le-a permis accesul. Problemele discutate de colega noastră au fost modul în care istoriografia chineză deturnează diverse evenimente în propriul interes politic al Chinei, modul în care postcolonialismul contemporan ca parte a politicii actuale a autocrației din China se manifestă în modul în care aceste povești ale evreilor care au fost salvați în Shanghai sunt exploatate atât de Shanghai Jewish Refugees Museum cât și de cei care oferă diverse excursii cu ghizi turistici vizitatorilor interesați de povestea moștenirii evreilor din Shanghai. Cel mai interesant punct al discuției a fost modul în care martorii, cei care au fost acolo în carne și oase, își amintesc această poveste. Arleen Ionescu colaborează de mai mulți ani cu generația a doua a acestor refugiați. În prezent dintre aceștia doar unul extrem de cunoscut mai este în viață, Werner Michael Blumenthal, care a fost Secretarul de Stat al Președintelui Jimmy Carter și care anul acesta a împlinit 100 de ani. Din păcate, vârsta nu îi permite să participe la astfel de evenimente, dar reprezentanții generației a doua sunt printre noi și încă dornici să vorbească despre experiențele lor din anii 40.
Volumul colegei noastre – ce va apărea la SUNY în 2027 – se încheie cu un Epilog, în care discută cu două doamne născute în Shanghai în 1942 și respectiv 1946, una dintre ele, fiica unor evrei ruși care se stabiliseră mai întâi la Harbin și apoi la Shanghai și, respectiv, fiica unor refugiați evrei care au fugit de regimul nazist în 1938 din Berlin. Arleen Ionescu le-a invitat și la acest seminar care s-a bucurat, prin intermediul lor, și de prezența fiicei a doi evrei care au emigrat în Sosúa.
Aceasta este viziunea colegei noastre: nu doar documentele din arhive trebuie folosite, ci și memoria vie a celor care au fost acolo și care nu poate înlocui expertiza istoricului. Discuția a fost deosebit de animată și prin prezența mai multor generații, de la profesori de anvengură, extrem de cunoscuți în domeniul studiilor iudaice și a studiilor despre Holocaust și aceea a tinerilor bursieri care lucrează la alte proiecte.
Universitatea noastră este onorată să fie din nou singura universitate din România care a fost reprezentată cu succes de colega noastră Arleen Ionescu la un eveniment de asemenea anvergură și prestigiu științific.



