EȘTI AICI:
Workshop organizat în perioada de sustenabilitate a proiectului RoS-NET2

Workshop organizat în perioada de sustenabilitate a proiectului RoS-NET2

Studenți de la specializările Chimie, Chimie medicală, Biochimie și Biologie din cadrul universității noastre, au participat, în luna aprilie 2022, la un workshop organizat în perioada de sustenabilitate a proiectului RoS-Net2, „Rețea de monitorizare România – Serbia pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților miniere de exploatare a cuprului asupra calității apei din zona transfrontalieră”.

Lucrările prezentate de către unii studenți implicați ca voluntari în activitățile proiectului și de către membri ai echipei de implementare a proiectului s-au încadrat în tematica workshop-ului „Monitorizarea mediului în zone afectate de poluarea produsă de exploatări miniere”.

Auditoriul a fost informat asupra unor aspecte interesante în ceea ce privește influența calității aerului, apei și solului din zonele cu exploatări miniere asupra sănătății populației, metode clasice și moderne de măsurare a concentrației poluanților precum și despre tehnologii combinate pentru remedierea sedimentelor. Membrii echipei de cercetare a proiectului au prezentat rezultatele analizelor parametrilor fizico-chimici și a concentrației de metale în probe prelevate, în perioada de implementare a proiectului, din ape de suprafață și subterane din zona fostei exploatări miniere de la Moldova Nouă precum și rezultatele obținute pentru determinarea toxicității probelor prin utilizarea testelor de toxicitate pe lintiță (Lemna minor L.).

Prezentările au fost interactive, studenții au fost interesați de temele abordate, au acordat feedback și s-au informat despre posibilitatea de a participa la alte activități pe subiecte similare sau chiar de a participa activ la campaniile de prelevare a probelor și la activități experimentale în laboratoarele de cercetare ale facultății.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.